Saturday, 19 October 2013

Viață de câine

De la o vreme încoace mă trezesc în fiecare dimineață, fără excepție, cu un singur gând in cap: "băga-mi-aș p**a-n ea de viață!".
Fac ochi, caut telefonul cu mâna pe jos să opresc alarma, arunc o privire scurtă pe geam, imi amintesc câte mă așteaptă azi, îmi amintesc situații și evenimente recente și uite așa se naște prima propoziție a zilei: "băga-mi-aș p**a-n ea de viață"...
Zilnic.
Mă scurg din pat și mă târăsc spre baie.
Pe hol ma întâmpină Ron care abia s-a trezit și el. Are ochii încă lipiți de somn, dar se gudură la picioarele mele de parcă a câștigat la loto.
Dă din codița scurtă cu o viteză nebună, își scutură fundul intr-o veselie, tremură tot și mă pupă cu o bucurie fantastică!
Și fix așa e în fiecare dimineață!
Se trezește atât de vesel, de parcă fiecare zi ar fi ajunul Crăciunului sau ziua lui de naștere.

Cum o fi mă să te trezești așa???

 ...mmmda, încep să dezvolt o invidie pe potaie...


 

Thursday, 17 October 2013

S.M.M.

”My mind is craving to spread her legs and get crazy-fucked by ideas and an attitude.”

Seduce my mind.
You've got all the time in the world.

The pressure of seducing my body doesn't exist. Not now. Not here.
Seduce every corner of my mind, every pristine path no one has walked yet. Unravel my dark spots, unravel my weak spots and my twisted ones. Go deeper and deeper, discover the map of my mind and put it over yours. See where it matches.

It's the only way to get to me, it's all we've got.

Nothing but our thoughts.

We might never touch, we might never see each other.
And so we know it's not the basic animal instinct we're playing with here. It's the mind.
Only the mind.

We're not counting on the senses.
Any body-related  strategy is left out. We won't become addicted to each other's body, we won't seduce each other with skilled moves and smooth touches.

Seduce my mind.

Monday, 14 October 2013

Tu hotărăști

Mă aflam undeva prin România cu Teo într-un restaurant, ne pregăteam să comandăm.
Tocmai ne așezasem și răsfoiam nehotărâtă meniul, nu știam încă ce vreau când îmi sună telefonul.
Mama.
Răspund și mă întind cu ea la vorbă minute în șir, vorbind relaxat despre tot felul de chestii, ca între mamă și fiică plecată la drum

În timp ce discutam cu mama chelnerița vine să ne ia comanda. Eu continui să vorbesc la telefon.
Teo  vorbește ceva cu chelnerița, însă nu mă întrerupe nici măcar o secundă și mă lasă în discuția mea în continuare.

Câteva minute mai târziu închid telefonul și iau din nou meniul la răsfoit, dar chelnerița sosise și îmi așeza deja  în față un capucino și un suc de portocale.

Uimită, ridic ochii la Teo care își aprinsese o țigară și o întreb, zâmbind din toată inima: ”Ai comandat tu și pentru mine?”
Ea suflă fumul și îmi răspunde nonșalant: ”Da, că îmi imaginam ce vrei. E ok ce am cerut?”

Dacă era ”OK”???

Era perfect.

Era perfect pentru că a hotărât ea și pentru mine. Era perfect pentru că a luat de pe umerii mei presiunea unei decizii. Era perfect pentru că s-a gândit ce mi-ar plăcea. Era perfect pentru că PUR ȘI SIMPLU m-a scutit de încă o decizie pe care trebuia s-o fac. Era perfect.

M-am uitat la ea și în clipa aia am iubit-o mai mult decât am iubit-o vreodată.
..........................................................................................

Iau decizii în fiecare secundă a zilei, de când mă trezesc până adorm cu gândurile aiurea.
Decid ce să port pe mine, dacă mă machiez sau nu, ce traseu să iau, ce să discut la telefon și la ce oră, stabilesc programe, decid ore, locații, bugete, aleg ce mănânc în pauză, ce aromă să îmi fac ceaiul, în orice context am mereu cel puțin 3 opțiuni din care să aleg, le cântăresc, le analizez și hotărăsc singură ce cred că e mai bine. Decid locuri și ore de întâlnire, activități, subiecte de discuție...

Libertatea de decizie e un lux, însă vine la pachet cu asumarea responsabilității pentru decizia luată. Așa că de fiecare dată când aleg o opțiune iar celelalte pică, am o ușoară strângere de inimă, sperând că am făcut cea mai bună alegere și nu o voi da în bară. Iar asta se întâmplă de când mă trezesc până pun capul pe pernă.

Așa că un gest atât de simplu, într-un context potrivit cântărește mai greu decât orice....

Ia-mi presiunea deciziei de pe umeri.

Hotărăște TU la ce oră ne întâlnim. Hotărăște TU unde mergem. Alege TU masa la care să stăm. Alege TU și pentru mine din meniu. Nu fac nazuri, promit, nu sunt genul. Alege TU un subiect de discuție care să îmi placă. Alege TU un film pe care să îl vedem.
Dă TU telefon pentru rezervare. Vorbește TU cu personalul din baruri, restaurante sau cluburi.

Poate nu toate deodată, dar măcar O DECIZIE, ia-o tu. Ia-mi asta de pe umeri.

Nu mai vreau să o fac eu. O fac tot timpul. Tot timpul. Zilnic. Peste tot.
Nu mai vreau să aleg.
Nu mai vreau să aleg nici măcar pentru mine, darămite ȘI pentru tine.
Nu.
Alege TU.