20 ani

Douăj' de ani... ce vârstă netrebnică! Nici plod, nici om mare. Ceva între... La douăj' de ani ai vântul în pânze, îţi fierbe sângele-n vene, te iei în piept cu Dumnezeu, lumea e în palma ta!

În ziua aia, ea aşa simţea când şi-a dat seama că încă e tânără. La naiba, încă mai avea inima aia în piept, şi începea să-i bată. L-a privit şi i-a plăcut senzaţia simţindu-şi inima palpitând după multe, multe luni de plictis şi angoasă. Era nemulţumită cu viaţa pe care o ducea, dar a preferat să tacă. ''Ce, ţi s-a urât cu binele?'' i s-ar fi reproşat dacă ar fi îndrăznit să se plângă de ceva.

Ar fi vrut mult să se simtă ''fată'' din nou, ''o gagică mişto'', să flirteze nevinovat, să simtă vântul în pânze, să îşi lase sângele să-i fiarbă în vene, să se ia în piept cu Dumnezeu... ca la douăj' de ani.
Aşa că l-a mai privit puţin pe celălalt, şi a întins coarda încercându-i limitele. Doar cât să-şi simtă inima bătând. Şi şi-a permis să viseze. Oricum, de mică visa la cai verzi pe pereţi, prostioare realizabile în cea mai mare parte.

Ideea de vile, piscine, lux, maşini şi snobism, în general, n-o atrăgea prea tare, pentru că ea vroia să vadă lumea.
Aşa făcea des, de obicei în sesiune când trebuia să înveţe: îşi ridica ochii din curs şi privea pe geam. Mmm, ce mişto trebuie să fie în New York... mi-a povestit mama că a urcat în Empire State Building... Şi în Scoţia, cu kilturile lor... Şi îi bătea inima mai tare.

Era convinsă că şi-ar găsi pofta de viaţă undeva după graniţele României, pentru că Bucureştiul o plictisea. Ciudat, sunt atâtea locuri mişto în Bucureşti. Dar ea habar n-avea pentru că singură nu era lăsată să le descopere, iar dacă ar fi avut iniţiativă să-l ia de mână spunându-i: ''hai, hai să mergem la karaoke'', ştia răspunsul dinainte... aşa că tăcea.

I-ar fi plăcut să sară amândoi în maşină, cu ultimii bani pe care îi au împreună, să pună motorină, să cumpere ţigări şi să plece la mare. I-ar fi plăcut să mănânce sandvişuri de acasă şi pufuleţi, doar ca să facă o baie în mare, să se usuce la soare şi să piardă noaptea pe plajă împreună... ca la douăj' de ani!

I-ar fi plăcut să se suie amândoi în tren într-o după-amiază, fără bilete, să se înţeleagă cu ''naşu' '' apoi să coboare la Câmpina. Să se ameţească amândoi din vin fiert într-o bodegă oarecare, să alerge de nebuni pe străzi şi seara să vină acasă beţi turtă, cu inima zvâcnindu-le în piept.

Şi i-a spus lui: ''hai la mare, o zi doar...'' apoi i-a mai spus: ''mi-e dor să merg cu trenul!''
Iar el i-a răspuns: ''Nu avem bani de mers la mare, trebuie să-mi iau ţigări săptămâna asta şi să-mi pun motorină, iar eu în tren nu mă mai urc în viaţa mea!''

Aşa că ea a renunţat. Dar tot douăj' de ani avea, şi tot îi ferbea sângele. Vroia să îi bată inima cumva, oricum.

Tot pe el îl iubea, dar vroia să simtă vântul în pânze, să trăiască clipa, să-i bată dracului inima!
I-ar fi plăcut să se îmbete împreună într-un club studenţesc, înghesuit cu muzică underground, să nu le pese de aparenţe... însă el ţinea la aparenţe. Nu concepea distracţia fără masă rezervată şi whiskey de calitate.
Chiar şi aşa, ea îl iubea ca pe ochii din cap, încercând să-şi ignore sângele care îi fierbea în vene.
I-ar fi plăcut să plece împreună în proiecte pentru tineri puşi pe distracţie şi băută, să falseze cântece în jurul unui foc de tabără alături de puştani din alte ţări, să-şi facă împreună prieteni noi, să se joace, să se prostească o săptămână undeva înafara României.
însă lui nu-i plăcea ideea de program.
Aşa că nu a mai plecat nici ea pe urmă...
Ea avea douăj' de ani, îl iubea şi vroia să-i bată inima.

Iar pentru asta s-a trezit câteva luni mai târziu, bătând cu pumnii în masa din bucătărie, lacrimile şiroindu-i pe obraji, părul îi era lipit de faţă, spunând: ''cum e posibil, mama?! cum??? CUM??? mi-a spus că mă iubeşte! nu mă mai iubeşte... nu mă mai iubeşte!!! mă chinuie! asta face! mă chinuie... pentru că nu înţelege... mă lupt cu orgoliul lui! cu orgoliul lui şi cu prietenii lui...''
Picioarele i s-au înmuiat, a căzut pe podea şi şi-a ascuns faţa în palme şi a continuat să plângă cu sughiţuri... Cât timp a plâns aşa, numai ea ştie. Ea, şi biata maică-sa care suferea privindu-şi neputincioasă copilul cum se zvârcoleşte de durere...

Vroia să-i bată inima, ca la douăj' de ani... alături de el.

Most intimate feeling

Apăs pe clanţă şi intru în cameră. Nu e nimeni înăuntru dar prezenţa a 3 fete se simte peste tot: o dezordine de nedescris, feohn-uri, cosmetice, lenjerie, cizme, geci şi suveniruri împrăştiate pe paturi, noptiere şi pe jos...

Trag cuvertura de pe patul meu şi îmi caut tricoul în care dorm, cu gândul să mă culc înainte să vină fetele, poate în noaptea asta reuşesc să prind măcar 5 ore de somn.

(Mirosul de demachiant şi apă tonică sunt şi acum ''reminder-ele'' finalurilor nopţilor din Macedonia)

Cu tenul curat, mirosind a parfum, mă strecor sub cele 4 pături şi închid ochii.

Nimic. Ştii, momentele alea când aştepţi să vină somnul, iar tu eşti mai lucid ca niciodată...

Ok, n-am de gând să mă chinui. Mă ridic din pat.

Peste pijama trag o jachetă groasă de lână, îmi pun botoşii în picioare, iau geaca pe mine şi pachetul de ţigări.

La recepţie cheile sunt aranjate în ordine pe masă (cel mai probabil recepţionista se plictiseşte îngrozitor). Las cheia undeva între 3 şi 7, cu grijă să nu stric aranjamentul, îi zâmbesc şi ies afară.

Îmi scot din buzunar mănuşile din piele în timp ce mă îndrept spre plajă şi îmi trag gluga pe cap.

În câteva secunde deja păşesc pe nisip... Mă aşez pe marginea gardului, îmi pun căştile în urechi şi îmi aprind o ţigară, privind valurile în noapte şi luminile Albaniei în depărtare. De fiecare dată ascult Dido - Life for rent, piesă pentru care am dezvoltat o fixaţie datorită versurilor...

'' Always thought I would love to live by the sea, to travel the world alone and live most simply, I have no idea what's happened to that dream as there's really nothing left here to stop me'' zice Dido în timp ce eu stau pe malul mării, departe de casă, departe de toată mizeria, şi privesc înainte.

Şi încet, încet ajung să realizez: asta mi-am dorit mereu, până la urmă... Să văd lumea, să las România în urmă şi să văd şi să fac atâtea... There's really nothing left here to stop me! Nothing.

Suflu fumul de la ţigară şi zâmbesc gândindu-mă la perspectiva asta...

Privesc miile de stele, valurile, nisipul, siluetele munţilor şi botoşii mei cu ciucuri.

''Aici erai, mă? Am fost în cameră, credeam că te-ai culcat şi nu erai...'' se aude vocea Teodorei în spatele meu. Mă ridic şi o iau de mână în timp ce ne îndreptăm amândouă spre hotel.

''Am intrat tiptil în cameră, cu grijă să nu te trezesc, iar tu... ce făceai pe plajă?'' continuă ea.

În loc de răspuns, întorc capul spre ea şi îi zâmbesc.

''Aoleu, IAR te-ai îndrăgostit?'' îmi răspunde ea, râzând.

''Nu... nu chiar...''

''Hai că dacă tot eşti trează vreau să vorbim! Am o mie de chestii să-ţi zic!'' mă anunţă ea veselă şi energică.

''O, Doamne, Teo... e 4! iar nu prind micul dejun!''

Makedonia

Ma intind pe burta, imi lipesc perna de geamul rece si privesc afara in noapte: lacuri, poduri, felinare si copaci desfrunziti se succed cu viteza. Intind mana in jos si ii prind mana Teodorei.
E o senzatie superba, cadem de acord amandoua. In casti am Katie Melua - On the road again. In scurt timp adorm privind Bulgaria in noapte pe geam, lasand totul in urma.

Sakam Skopsko (I love Skopsko) este primul lucru pe care il invat de la Dario. Ma tratez de raceala cu rakia si Mastika.
Majka si Piotrekfac show, Jaga-Jaga artificii si o tigara fumata in fata clubului. Drumul inapoi, focul de tabara si vinul rosu pe strada, de Craciun. Sfarait de jar si liniste, picaturi de ploaie si liniste...

Blaz, Ljubliana si sucul de struguri...

Petreceri balcanice in fiecare seara, alcool in exces, imbratisari si atingeri.
Lebede, plaja, stuf si curcubee.
Ploaie si soare, nori si vant...
Durere de gat, perle de Ohrid si bratara de coral.
Un dans pe plaja cu o prietena draga in brate, acelasi ritm, acelasi sentiment.
Luminile Albaniei in noapte, icoane si arta.
Tigari croate, vin alb, zambete si rasete bete... "Your eyes are glowing".

Dragan si Igor fac comparatia cu "Survivor" dimineata la cafea pe stomacul gol pentru ca am ratat micul dejun. Un biscuit inmuiat in ceai, botosii cu ciucuri si "pajama porno".
A face in the crowd, bretelele lui, ochii patrunzatori, Elvis, palaria lui Teo si parul meu ravasit.

Podul din Ohrid, amfiteatrul si hamburger-ul prins cu scobitori... monezi din Bosnia.
"I'm leaving tomorrow...I want you to be sober" o plimbare pe plaja noaptea... don't fall in love.
Cozi impletite si borcanul de zakuska, Bailey's si oglinzi.

Cizmele de cauciuc sus pe boxa, Whitesnake - Here I go again, "I'll make myself skis out of your mother's cross", palaria lui Sinisa, materiale negre, hartie creponata, acuarele, foarfece, scotch, sfoara si 2 capsatoare.

Rakia fiert in varf de munte.
Cusca, Nikola pictat pe fata, nazistii, camere foto, alcool si sicrie. perne lovite de masina, aglomeratie, discutii pana la 4, Dario ciocane la usa.
Echilibristica in baie, celebra camera nr 9, Kamil escaladeaza balcoanele, Kevap cu ceai si vin alb.

Taxiuri, pescarusi, febra musculara, raguseala, palarie de MJ, lacrimi de adio si frigarui. Piele rosie si Dido...

...Makedonia...

Carolina's first event

ora 9.00

Bigudiuri şi foehn, mic dejun pe fugă şi o geantă burduşită cu pantofi, farduri şi haine.

ora 12.00

La taxi: -"Bună ziua, la palatul Bragadiru, vă rog!"

Taximetristul se uită blocat la mine: "Şi io de un' să ştiu don'şoară unde e Palatu' Bragadiru?!"

De data asta eu mă uit blocată la taximetrist: ''Păi... pe calea Rahovei...''

Taximetrstul: ''-Bine, bine... pe Rahovei, da' unde?''

Io în gândul meu, ''la măta'n pi**ă pe Rahovei, dacă tu nu ştii, io de unde să ştiu...???''

Răspund: ''Pe lângă Casa Poporului...''

El: ''Bine, urcaţi şi vedem.''

După lungi discuţii, se prinde cam pe unde e, îşi aduce aminte că pe lângă nuş ce berărie nemţească (Beker Brau) parcă era şi un palat, şi reuşesc să ajung.

Tehnicieni, cabluri, fire, tunuri de căldură, haos!

Palatul - o bijuterie. O bijuterie cu marmură peste tot, deci foarte, foarte rece!

Îmi iau desfăşurătorul în primire, îmi pun mănuşile lungi (cum ziceam, e foarte rece) şi hai la treabă. Mă uit pe program, pregătim ecusoanele, pregătim brăduţii, agendele, anuarele, lingourile de ciocolată, călăreţii, trimitem sms-uri, probe de sunet, probe de lumină, repetiţii.

Au venit hostessele.

Fuga la baie să mă schimb până nu dau toate 8 buluc să se îmbrace.

Rochia, centura, pantofii, vesta de blană, şi rujul.

E deja 5!

Agitaţie şi mai mare, iar invitaţii încep să vină de acum, cu toate că mai e o oră până la sosirea stabilită pentru ei.

''Bună seara, bine aţi venit! Aţi ajuns mai devreme, noi încă facem repetiţii, vă conducem în sală''

Aşa că de acum, pe poziţii alături de hostesse, cu desfăşurătorul în braţe.

ora 19.00

Începe transmisiunea live.

Invitaţii sunt la mese.

Candelabre superbe, mese festive, semi-obscur în sală, sclipiri de pahare, reflectoare roz, muzică în surdină, lumină puternică pe scenă, rochii elegante, bărbaţi la costum...

Totul decurge conform programului, totul iese bine!

Carolina la Depozitul de Calculatoare

Revenind la viaţa în Bucureşti văzută prin ochii unei studente.

Mi s-a bulit calculatorul.
M-am umplut de viruşi care mi s-au băgat în partiţia cu Windos-ul, deci trebuia reinstalat.
Când am ajuns la instalarea plăcii video, cd-ul a început să dea erori, aşa că am rămas fără sunet. Nu tu winamp, nu tu filme, nu tu muzică, nu tu nimic cu sunet...

Driverele de pe net nu funcţionau, aşa că am căutat pe net plăci de bază care să se pupe cu procesorul meu.

Am intrat pe dc-shop.ro unde am găsit câteva plăci de bază compatibile cu procesorul meu, la nişte preţuri acceptabile. Ştiam deja că preţurile de pe site sunt mai mici decât cele din magazin, aşa că m-am pregătit de acasă pentru câteva sute de mii în plus.

Buuuun. Pornesc, aşadar, spre Depozitul de Calculatoare să-mi iau placă de bază şi memorie RAM. Schimbi placa, tre' să iei şi memorie. Îmi făcusem un calcul cam aşa: un milion jumate' placa + un milion jumate memoria = trei milioane. După preţurile de pe site, plus adaos.

Intru în Depozitu' de Calculatoare şi mă îndrept spre un individ de la casă.

- Bună ziua! Aş avea nevoie de o placă de bază care să se potrivească cu un procesor mai vechi tip AMD 2200+, procesorul nu e dual core.

Individu' ridică privirea la mine într-un sictir graaaaaav, mă priveşte plicitisit şi zice:

- Pentru procesoru' ăla nuş dacă avem plăci de bază...

- Am intrat pe site-ul dumneavoastră şi am văzut mai multe plăci de bază disponibile în stoc, compatibile cu procesorul meu.

- Da, staţi să mă uit. Da, avem ceva. Dar vă trebuie şi memorie RAM.

-Da, cumpăr şi memorie. De 2 GB, vă rog.

Stă ăsta ce stă, caută pe calculatorul lui ceva, dă click peste click şi într-ul final îmi spune:

- Vă costă 4 milioane 6 sute, e bine?

Sincer, mă aşteptam la aşa ceva, mă aştept la orice de la jegoşii ăştia de la Depozit...
Îi răspund:

- Nu, nu e bine. Produsele pe care le-am văzut pe site costau în total mai puţin de 3 milioane, şi placa şi memoria. Faceţi-mi, vă rog, altă ofertă pentru că m-am pregătit de acasă pentru o anumită sumă în concordanţă cu produsele expuse pe site, iar dumneavoastră îmi propuneţi cu totul altceva. Aveţi un catalog, cu produsele de pe site, ca să vă arăt ce anume vreau?

La fel de în sictir vine şi răspunsul lui:

- Nu am catalog, iar produsele de pe site au alte preţuri şi vă sunt livrate acasă.

Ce îi spun eu şi ce-mi răspunde el...

-Am înţeles. Totuşi, puteţi să-mi oferiţi altceva?

-...mdeah... staţi să mă uit...
v-am găsit ceva, dar este cea mai proastă placă de bază posibilă... şi memorie, da?

- Da, bun. Cât este în total?
-3 milioane 6 sute.
- Ok, rămâne aşa. Dar sigur se potriveşte cu ce v-am spus, da?
- Da, sigur că da!

Achit cu cardul, iau garanţia şi plec.

Acasă, surprizăăăăă: placa nu se potriveşte cu procesorul!!!
Şi nici cu sursa. Pot să mă spăl pe cap cu placa, achitată cu cardul!
Montată şi plină de draci ţinuţi în tăcere în mine (e o tehnică de-a mea, să nu îmi descarc nervii, ca să se acumuleze si să răbufnesc exact atunci când este momentul pentru a avea efect maxim) îmi pregătesc textul pentru a mă duce a doua zi cu placa înapoi.

Ziua următoare.

Cu placa şi memoria în braţe, intru în magazin chitită să vorbesc direct cu managerul, însă dau direct de individul din ziua precedentă. Las cutia pe masă, îl salut şi îi spun:
-Mă ţineţi minte? Am venit aseară...
-Da, da, da, ştiu... Ce s-a întâmplat? (tot în sictir, evident)
-Ei bine, nu este compatibilă cu procesorul.

Ăsta ridică mâinile şi dă din umeri:
-Nu am ce să fac...

(Ţineţi minte nervii ăia acumulaţi, nu?)

Foarte fermă, ridic tonul, spunându-i clar şi răspicat:
-Vă cer de acum să cooperaţi cu mine. V-am cerut foarte clar o placă de bază compatibilă cu un procesor AMD 2200+ de generaţie mai veche. V-am întrebat, ca să mă asigur, dacă ceea ce îmi vindeţi este ceea ce am nevoie. Acum sunt blocată cu o placă de bază cumpărată pe card, din vina dumneavoastră.
-Mi-aţi cerut o placă pentru un procesor AM2, asta v-am dat.
-Nu. Am spus AMD.
-Ba nu, aţi spus AM2.
- Domnule, nu vreau să intru în polemică cu dumneavoastră, dar nu aveam de ce să vă spun altceva. Dacă aţi fi fost atent aşi fi auzit foarte clar ce v-am cerut. Vă rog să faceţi tot posibilul pentru a-mi returna banii.
-Nu am cum. Mi-aţi cerut pentru un AM2.
-În regulă, aş dori să vorbesc cu şeful de tură sau cu managerul magazinului.
- Poftiţi... (şi întinde mâna, în scârbă, spre o duduie) domnişoara este şefa magazinului. Vorbiţi cu ea dacă vreţi.

Tipa era ocupată cu nişte clienţi, şi mă roagă, politicos, să aştept puţin.
Între timp, încep să mă plimb prin magazin şi văd pe uşă un afiş pe care scria aşa: ''VREAU SĂ ŞTIU - Dacă nu sunteţi mulţumit de modul în care sunteţi tratat de angajaţii magazinului, sunaţi-mă la nr. 0744 *** ***, Directorul.''

După ce citesc, îmi scot telefonul şi notez numărul.
În secunda următoare, individul pune mâna pe telefonul de pe masă şi sună pe cineva. Din conversaţia lui am prins ceva de genul: ''...am o problemă... a venit... placă de bază...incompatibilă...cred că vrea banii înapoi...cu cardul...da... deci aşa...bine,mulţumesc, la revedere.''
Apoi se scoală şi vine spre mine, mult mai înmuiat, spunându-mi:
- Tranzacţiile bancare durează câteva zile la noi, astfel că nu vă putem da banii înapoi acum. Veniţi peste 3 zile cu placa pentru a o returna şi pentru a vă rambursa banii. Dar să ştiţi că acesta este un caz excepţional, pentru că nu facem aşa ceva în mod normal.

Hai nu mai spune...
La auzul acestora i-am trântit-o:
- A, deci se poate? Voi veni atunci marţi cu placa şi memoria înapoi, dar vă rog să nu mă trataţi de parcă mi-aţi face un favor, pentru că această stuaţie nu s-a întâmplat din vina mea. Vă mulţumesc, o zi bună.

Life in Bucharest, Romania: isn't it lovely?

Meteo

Vremea frumoasă nu ţine la nesfârşit.

De-aia, am o strângere de inimă când totul merge perfect, pentru că ştiu că ceva se apropie...

Şi nu ţine neapărat de mine, nu gândesc negativist ca să îmi atrag singură dezastre, ci pur şi simplu, nu pot să fie pe deplin fericită când totul e bine.

Ştiţi care e diferenţa dintre un optimist şi un pesimist? Un pesimist este doar un optimist cu experienţă.

Şi nu mă poate contrazice nimeni: nu există fericire continuă, până în ultima clipă de viaţă.

Da, există. Dar trece. Şi iar vine şi iar trece. Şi atunci cum să te bucuri de ea dacă ştii că va trece la un moment dat? Există cheia fericirii fără dată de expirare?

Şi atunci când găseşti fericirea, cum faci să ţină cât mai mult?

O prietenă dragă mi-a spus aşa: ,,Tocmai, pentru că ai trecut prin ploaie şi frig, atunci când vine vremea frumoasă te bucuri de ea pentru că faci comparaţia cu ce ai suportat până atunci.''



...asta scrie Carolina, când printre norii de toamnă s-au ivit nişte raze de soare, timide. Despre vreme e vorba, nu?

Blondo-FOBIE

Cu riscul de a-mi pune câteva persoane în cap, voi aduce nişte argumente solide care să susţină bancurile cu blonde proaste!

Abia m-am întors de la plimbare cu Ron, căţelul meu, unde, în drum spre casă era să ne lovească şi pe mine şi pe câine o maşină pe trecerea de pietoni.
Mai aveam 3 paşi până la trotuar când din dreapta, o maşină tot înainta pe trecerea de pietoni, încet, fără să se oprească.
Ron o luase inaintea mea şi se afla exact în faţa roţilor maşinii, când am văzut că tot nu se opreşte. L-am smucit înapoi, am sărit şi eu în spate şi m-am umplut de spume. M-am dus la geamul de la şofer şi am privit înăuntru: o blondă la vreo treij' de ani, cu ochelari de soare pe ochi, îmi gesticulează suav din buze: ''scuze...''.
Când am văzut-o m-au apucat dracii de-a binelea! I-am pleznit o palmă în geam de i-au tresărit mâinile de pe volan şi am început să zbier la individă.
Blonda se uita înmărmurită cum o fac idioată şi cretină şi o pizduiesc de mama focului că e chioară şi dă peste oameni pe trecerea de pietoni. Îmi închei discursul cu un ''blondă proastă la volan!'' şi traversez.

Nu ştiu ce maşină era, oricum, feriţi-vă de vehiculul argintiu cu numărul B 38 FSC.

Motivul pentru care am văzut negru în faţa ochilor când am văzut-o pe proastă este o amintire neplăcută pe care o am din primăvara asta.

Eram la colţ, la Distinto, când aud o frână bruscă la trecerea de pietoni.
Întorc capul şi văd o maşină albastră care intrase în depăşire pe contrasens, tăind banda dublă continuă, exact la trecerea de pietoni. Un bătrânel a avut nenorocul să traverseze chiar în clipa aceea, moment în care maşina l-a izbit din plin, cu viteză, aruncându-l câţiva metri în sus.
Din maşină coboară o blondă la vreo treij' de ani...