Thursday, 25 October 2012

What beauty may be



It's the sword I'm leaving down as my shield's hitting the ground
It's the dream I hold on proud in the silence of the crowd.
...the silent hope that flows within
Never to be spoken out.

For this armor I've been trapped inside
became too heavy,
It stings my bones and lungs aside
from my skin now blue as navy.

Take off me this coat of steel
Untie my laces as I can no longer kneel.

A.C.

Friday, 12 October 2012

Glamorous în codru revine!

Adică eu.

Tot Glamorous. Tot în codru.

Dacă data trecută eram glamorous în codru într-o pădure din Belgia unde îmi adusesem costumul de baie roşu cu strasuri, iar Teo pe cel cu pene, de data asta mă aflu pe tărâm românesc.
Mai exact în Buziaş - sau unde şi-a înţărcat dracu' copiii.

Bun, am 4 zile la dispoziţie şi n-o să stau închisă în cameră dând refresh pe facebook.
Ies la aer.
Îmi iau paltonul alb cu bumbi aurii pe mine, îmi trag bereta french roşie pe cap, mânuşile din piele, fermoarul la cizmle de jocheu... and go!
Doar că habar n-am unde sunt şi habar încotro s-o tai.
Să o luăm cu începutul. Zic.
Mă duc la tarabele de peste drum, două la număr.
Una cu pietre vindecătoare, alta cu struguri.
Cucoana de la stuguri părea mai de încredere, tipul cu quartzuri era cam şantaliu şi părea şi o idee cam beat.

- Madame, ia spune-mi, ce-i de văzut prin zonă?
Cucoana se uită la mine, se uită la beretă... iar la mine, iar la beretă şi zice: -Adică cum?
- Adică am venit aseară şi vreau să mă plimb. Ia zi-mi tu pe'un s-o iau, ce e de văzut la voi la Buziaş?
- Aaaaa, apăi zi aşa!
Hait! Taci că s-a prins că-s pierdută vai mama mea şi se deşteaptă ghidu' din ea. Şi zice:
- Pe aici intri în parc, mergi, mergi mergi şi ajungi.
Şi se opreşte şi mă lasă toată în suspans.
- Unde ajung?
- Păi la avion!
- Ce avion?!??
- La avion! E disco-bar acolo, terasă, restaurant. Da' ăştia tineri merg acolo.
Bun, m-a văzut că-s prospătură şi mă trimitea pe-un se-nvârt colegi de generaţie. Pân-acu-i de bine.
O întreb: - Şi altceva? În parc ce mai e?
- Măi mamă, numa' moşi şi babe veniţi la tratament.
Jur că-i ador sinceritatea! Continuă:
- Da' tu poţi să te duci să te plimbi, îi tare frumos, îs şi platanii acolo.

Mă uit spre intrarea în parc: un drum forestier pustiu ce ducea fix în bârlogul ursului şi o întreb:
- Dar nu e periculos să mă duc în parc singură? Să nu păţesc Doamne iartă-mă ceva...
- Vai mamă! Da' cum să păţeşti ceva? E lume în parc, da, daaaa, mergi fără teamă. Sunt numa' bătrâni. Dacă ţi-e frică ia-te după ei!

Bun, mă apuc deci să stalker-esc bătrâneii.

Merg merg merg şi tot merg şi tot merg şi deodată se termină parcul.
Iar avionu'- nema!

Dau de un octogenar cu două potăi după el şi îl întreb cu tot respectul: ''Fiţi bun, nu ştiţi cumva unde e avionul?'' În mintea mea suna cât se poate de aberant dar pare-se că avionu' ăsta, lua-l-ar dracii, era mainstream attraction aici.
Moşulică îşi continuă drumul, câtuşi de puţin impresionat de mine (sau de bereta mea roşie, for that matter) şi deodată zvâcneşte o mână indicându-mi s-o iau înainte.
Merg înainte, întorcând capul din când în când spre moşneag să mă asigur că nu o iau prin bălării iar el tot zvâcnea din mână de parcă alunga găinile, pesemne să mă tot duc că merg bine.
Găsesc avionul.

Acum probabil sunteţi curioşi care era treaba cu atracţia turistică a vieţii.
Ce să fie?
Un avion de 5/5 pe doi piloni, nişte mese şi scaune din lemn pe lângă stâlpi şi nişte boxe în care cârâia Velea pe un Buziaş FM probabil. (aveam să descopăr mai târziu că barul era de fapt ÎN avion, şi era cât se poate de tare)

OK.
Am găsit avionu'.

Now what? Să dau un check-in sau cum???

Înjur un ''zgâţii mă-tii de staţiune'' că am bătut drumul pân' la şandramaua asta şi pornesc spre ţinta #2.
Dau de un trio de octogenari care după ce insistă să-mi spună că ei se duc la băi la tratament mă ghidează spre platan. Nu mai mulţi, UNUL singur.
Aşa că iată-mă glamorous şi de toate căutând un pom în Buziaş. Judeţul Timiş.

Îl găsesc. Avea şi plăcuţă cu denumirea în latină şi engleză, treabă serioasă aici, frate.
Stau, mă uit, îmi ridic privirea, mă dau la stînga, mă dau la dreapta.
Şi mă gîndesc: bă, e ceva ce-mi scapă mie aici? Nu văd eu ce ar trebui să văd în plus? Ştiu toţi ceva ce eu nu ştiu?
Da, gânduri din astea îţi trec de obicei prin cap când ajungi să caşti ochii la un pom, încerci să găseşti un sens mistic în toată treaba asta şi ghici ce? Priveşti un pom. Atât.
Renunţ urgent la toată contemplarea asta pseudo-filosofică şi după ce am bifat itinerariul ce cuprindea
1. avionu'
2. platanu'
 decid că sunt suficient de culturalizată şi mă întorc în cameră să intru pe facebook.

Episodul numărul 2 al expediţiei mele cuprinde un traseu (mult mai hotărât de data asta) până la primărie şi înapoi întrebând toţi bătrâneii ce-mi ieşeau în cale (nu exagerez, media de vîrstă aici este 75+) de staţia de microbuz. Degeaba! Nu există aşa ceva. Toţi se scărpinau în cap, se bâlbîiau, se codeau ca pân' la urmă să-mi trântească unu': ''Domnişoară, ia şi tu ocazia dacă vrei să ajungi în Lugoj!''

Care a fost prima întrebare care mi-a venit:
''UNDE ARE STAŢIE OCAZIA ASTA???''

Încă nu am ajuns în Bucureşti.
Şi nici în Lugoj, aşa că stay tuned.