Sunday, 26 January 2014

Untitled - Episodul 4 (Final)

................................................................................

Hellen e dusă. Totuşi sper că nu are vreo legătură cu ce se întâmplă aici.

Îl sun pe Frank.
Îi povestesc cât mai obiectiv cu putinţă prin ce am trecut mai devreme şi cu toate că nu părea deloc surprins de bizarul situaţiei mă anunţă că se urcă într-un taxi şi vine să vadă despre ce e vorba înainte de a suna la poliţie.
Părea a fi acasă. Probabil se uita la televizor.

Odată ajuns la firmă, Frank şi cu mine facem o scurtă investigaţie pe holuri şi în birouri, cercetând dacă mai este cineva în clădire.
Pustiu.

112.

În câteva minute apar două maşini: una de poliţie şi una de la criminalistică.
După ce locul este investigat şi se iau probe pentru laborator, imobilul e sigilat, urmând ca a doua zi să înceapă interogatoriul.

Am plecat acasă şi am încercat să dorm.
Mi-am dat telefonul pe silent. Dacă Hellen are chef de show-uri, poate să mai aştepte până mâine.
Ziua asta trebuie să se termine odată.

.......................................................................................

Este deja ora 10:30.
De aproape 2 ore stăm toţi adunaţi în holul recepţiei, unde doi reprezentanţi ai "siguranţei şi încrederii" sorb din cafea în fotolii. Au pardesiele pe ei şi nu par să se grăbească deloc cu interogatoriul.
Unde eraţi la ora ..... ?
Pe cine aţi văzut ultima data când .... ?
Şi tot aşa.
Am impresia că flirtează cu recepţionista.
Frank intervine rar în discuţie, se sprijină de tocul uşii cu braţele încrucişate privindu-ne calm pe toţi.

Când răbdarea mea dădea semne să cedeze, apare Paul, administratorul, intrând pe uşă ca o tornadă ciufulită şi dolofană, cu un pardesiu prea strâmt pentru stomacul lui iubitor de bere şi crenvurşti cu sauerkraut.
Este agitat şi abia respiră, se scuză pentru întârziere în timp ce îşi întinde mâinile scurte spre cuier unde îşi agaţă haina şi basca.

Frank îşi drege vocea, vrând să-l pună la curent cu ce se întâmplă, însă Paul îl întrerupe.

- Ştiu, ştiu, ştiu Frank, spuse încă gâfâind. Am înţeles dimineaţă la telefon despre ce e vorba. Da, deci domnii au venit să ne interogheze...mda. Aşadar ne-am adunat toţi aici... spuse uitându-se în jur la noi, să... hai să fim serioşi. Nu ştiu la ce filme vă uitaţi domnilor, cu tot respectul, dar puteţi să lăsaţi pixurile jos.

Nimeni nu înţelege nimic.

- Domnilor dragă, vă credeţi în Sherlock Holmes? continuă Paul, adresându-se poliţiştilor. Ba nu, Hercule Poirot, după mustăţi.

Cei doi îl privesc indignaţi pe administratorul rotofei şi îşi îndreaptă spatele în fotoliu, căutând să-şi recapete cumva autoritatea.

- Iartă-mă Frank, a fost o încurcătură. Părinţii neveste-mii l-au tăiat pe Willy.
Mi l-au adus aseară în portbagaj.
Când a văzut nevastă-mea s-a făcut albă ca varul, să leşine şi alta nu.
Ştii cum e Annie, sensibilă...
Nu puteam să-l ţin la noi, nu încăpea în frigider.
Aşa că aseară l-am adus aici, cu gândul să-l ţin la rece în congelatorul ăla mare rămas de la foştii chiriaşi.
Zis şi făcut!
Doar că nenorocitul e greu ca naiba şi mi-a scăpat din braţe în lift...
După ce l-am băgat în congelator, la etajul 1, am văzut că filează o lampă pe scări. Nu puteam s-o las aşa Frank, puteam? nu puteam, bineînţeles.
Am oprit curentul, am schimbat binişor becul, am pornit la loc curentul şi am plecat pe scări, am ieşit prin spate.
Asta a fost domnilor.

Poliţiştii înmărmuriţi: Cine e Willy? Pe cine ai adus domne aici?

- Să vă arăt!

Toţi îl urmăm pe Paul la etaj, cutremuraţi de gândul că în congelator se află dovada crimei.

Intrăm în bucătărie, ne adunăm în jurul congelatorului şi Paul deschide capacul: un curcan cât toate zilele!

- El e Willy, spuse Paul privind amuzat cum feţele noastre căpătau expresii care treceau rapid de la uimire la disperare.


Frank: Paul, eu ştiam că eşti idiot, dar chiar să urnim o secţie de poliţie pentru un curcan, asta întrece orice lampă care filează în secţia asta.


No comments: