Thursday, 30 January 2014

Pizzica Tarantata

Sunt cumplit de frustrata.

Na, asta se intampla daca imi place sa colind pe coclauri si sa descopar tot felul de chestii deosebite.

Asa se face ca in urma cu 4 ani am ajuns in Italia, in tocul "cizmei", in Salento. O zona boema cu barbati frumosi si peisaje cu palmieri printre catedrale din piatra.

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, da-le-ncolo de monumente acum!

In Salento am invatat sa dansez Pizzica Tarantata.

Pe scurt, este un dans usor psihedelic pe care femeile imbracate in fuste largi cu un sal legat in talie si cu o tamburina in mana se invart desculte in ritmul muzicii, tropaie si sar de pe un picior pe altul, ca spre sfarsit sa se lase pe jos, in miscari rupte si lascive, aruncandu-si parul in fata si in spate, unduindu-si soldurile si arcuindu-si spatele stand in genunchi cu mainile pe podea... Da, arata ca o exorcizare pe muzica.

Dar e sexy. Sexy rau!

Pizzica e un dans cu origini vechi: demult, zona era napadita de paianjeni iar nefericitii care erau ciupiti (pizzica = ciupitura) aveau niste convulsii si niste spasme de numa' - numa'. Cu febra, cu transpiratii, cu tremurat, cu toate alea.
Nu stiu ce leacuri aveau la dispozitie pe vremea aia, insa veninul paianjenului iesea din organism in cateva zile doar ca pana scapai de otrava te perpeleai si te tavaleai in asternuturi de nu-i adevarat.

Asa ca oamenii faceau urmatorul lucru: chemau in casa bolnavului cantareti cu tamburine si chitara, sa-i cante ''ciupitului'' 3 zile si 3 nopti. Bolnavul cuprins de spasme si tremuraturi dansa astfel pe muzica, scotand din el veninul.

In timp, dansul a evoluat si a ajuns ceea ce e azi: o miscare mult mai cuminte dar care pastreaza ideea de exorcizare pe ritmuri nebunesti. Piesele de Pizzica sunt vesele insa foarte alerte.

Bun.

Revenind la frustrarea mea: ma aflam asadar intr-o sala de dans din Salento, unde am filmat o demonstratie de Pizzica Tarantata dansata de doua pustoaice de vreo 10-11 ani si profesoara lor.
Fuste largi pana in pamant, saluri in talie, par lasat pe spate si de toate.

Eh, piesa aia pe care dansau gagicile suna ca un strigat de durere, de pasiune, de excitare si de dulce nebunie... Nu are versuri, este o chitara apasata, un acordeon si o tamburina care tine frenetic ritmul.

 Acum gaseste domne piesa aia daca poti...

Probabil o compozitie locala, specifica sudului cel mai sud din Italia, ritm de Pizzica, fara versuri...

Da, am incercat cu Shazam. Nicio sansa.

Mai jos e o scena dintr-un film care expune foarte clar ce am povestit eu mai sus.





Iar cam asa arata Pizzica acum. In clip este Serena D'amato, printre cele mai bune dansatoare din sudul Italiei:


Sunday, 26 January 2014

Untitled - Episodul 4 (Final)

................................................................................

Hellen e dusă. Totuşi sper că nu are vreo legătură cu ce se întâmplă aici.

Îl sun pe Frank.
Îi povestesc cât mai obiectiv cu putinţă prin ce am trecut mai devreme şi cu toate că nu părea deloc surprins de bizarul situaţiei mă anunţă că se urcă într-un taxi şi vine să vadă despre ce e vorba înainte de a suna la poliţie.
Părea a fi acasă. Probabil se uita la televizor.

Odată ajuns la firmă, Frank şi cu mine facem o scurtă investigaţie pe holuri şi în birouri, cercetând dacă mai este cineva în clădire.
Pustiu.

112.

În câteva minute apar două maşini: una de poliţie şi una de la criminalistică.
După ce locul este investigat şi se iau probe pentru laborator, imobilul e sigilat, urmând ca a doua zi să înceapă interogatoriul.

Am plecat acasă şi am încercat să dorm.
Mi-am dat telefonul pe silent. Dacă Hellen are chef de show-uri, poate să mai aştepte până mâine.
Ziua asta trebuie să se termine odată.

.......................................................................................

Este deja ora 10:30.
De aproape 2 ore stăm toţi adunaţi în holul recepţiei, unde doi reprezentanţi ai "siguranţei şi încrederii" sorb din cafea în fotolii. Au pardesiele pe ei şi nu par să se grăbească deloc cu interogatoriul.
Unde eraţi la ora ..... ?
Pe cine aţi văzut ultima data când .... ?
Şi tot aşa.
Am impresia că flirtează cu recepţionista.
Frank intervine rar în discuţie, se sprijină de tocul uşii cu braţele încrucişate privindu-ne calm pe toţi.

Când răbdarea mea dădea semne să cedeze, apare Paul, administratorul, intrând pe uşă ca o tornadă ciufulită şi dolofană, cu un pardesiu prea strâmt pentru stomacul lui iubitor de bere şi crenvurşti cu sauerkraut.
Este agitat şi abia respiră, se scuză pentru întârziere în timp ce îşi întinde mâinile scurte spre cuier unde îşi agaţă haina şi basca.

Frank îşi drege vocea, vrând să-l pună la curent cu ce se întâmplă, însă Paul îl întrerupe.

- Ştiu, ştiu, ştiu Frank, spuse încă gâfâind. Am înţeles dimineaţă la telefon despre ce e vorba. Da, deci domnii au venit să ne interogheze...mda. Aşadar ne-am adunat toţi aici... spuse uitându-se în jur la noi, să... hai să fim serioşi. Nu ştiu la ce filme vă uitaţi domnilor, cu tot respectul, dar puteţi să lăsaţi pixurile jos.

Nimeni nu înţelege nimic.

- Domnilor dragă, vă credeţi în Sherlock Holmes? continuă Paul, adresându-se poliţiştilor. Ba nu, Hercule Poirot, după mustăţi.

Cei doi îl privesc indignaţi pe administratorul rotofei şi îşi îndreaptă spatele în fotoliu, căutând să-şi recapete cumva autoritatea.

- Iartă-mă Frank, a fost o încurcătură. Părinţii neveste-mii l-au tăiat pe Willy.
Mi l-au adus aseară în portbagaj.
Când a văzut nevastă-mea s-a făcut albă ca varul, să leşine şi alta nu.
Ştii cum e Annie, sensibilă...
Nu puteam să-l ţin la noi, nu încăpea în frigider.
Aşa că aseară l-am adus aici, cu gândul să-l ţin la rece în congelatorul ăla mare rămas de la foştii chiriaşi.
Zis şi făcut!
Doar că nenorocitul e greu ca naiba şi mi-a scăpat din braţe în lift...
După ce l-am băgat în congelator, la etajul 1, am văzut că filează o lampă pe scări. Nu puteam s-o las aşa Frank, puteam? nu puteam, bineînţeles.
Am oprit curentul, am schimbat binişor becul, am pornit la loc curentul şi am plecat pe scări, am ieşit prin spate.
Asta a fost domnilor.

Poliţiştii înmărmuriţi: Cine e Willy? Pe cine ai adus domne aici?

- Să vă arăt!

Toţi îl urmăm pe Paul la etaj, cutremuraţi de gândul că în congelator se află dovada crimei.

Intrăm în bucătărie, ne adunăm în jurul congelatorului şi Paul deschide capacul: un curcan cât toate zilele!

- El e Willy, spuse Paul privind amuzat cum feţele noastre căpătau expresii care treceau rapid de la uimire la disperare.


Frank: Paul, eu ştiam că eşti idiot, dar chiar să urnim o secţie de poliţie pentru un curcan, asta întrece orice lampă care filează în secţia asta.


Wednesday, 22 January 2014

Untitled - Episodul 3

....................................................................

Pentru o clipă îmi pierd răsuflarea.

Privesc la petele roşii din lift şi hotărăsc să sun la poliţie.
Ba nu. Mai bine îl sunt pe Frank, şeful meu.
E 23:30.
Nu.
Cum să-l sun pe Frank la ora asta? Să îi spun ce?
Că sunt prins într-o scenă din "Gothika" la firmă? Că a avut loc o crimă la birou?
Nu. Nu, nu.

Îmi sună telefonul: Hellen.

- Tim Cassidy, trebuie să vorbim!
- Hellen, crede-mă, e un moment prost. Foarte prost.
- Tot timpul e un moment prost pentru tine, Tim! urlă ea în telefon. Sunt jos, în maşină, coboară să vorbim!

Isteriile ei sunt tot ce-mi lipsea.

Cobor pe scări, gândindu-mă că dacă într-adevăr s-a petrecut ceva înfiorător în firmă e mai bine să nu intru în lift. Voi suna la poliţie imediat ce termin cu Hellen.
Dumnezeu ştie cât va dura show-ul cu ea...

Ies din clădire, cobor treptele şi intru în maşină.

Hellen mă aşteaptă bătând cu degetele în volan, nu mă priveşte, se uită drept prin parbriz.

Se pregăteşte să urle. Presimt. E liniştea aia dinainte de...

- Tim!!!

...să înceapă show-ul.

- Tim, ascultă-mă bine!
- Hellen... înainte de orice, vreau să...
- Nu, Tim! Nu mă întrerupe!

...n-am nicio şansă.

- Tim, într-o zi vor începe să se petreacă lucruri ciudate în jurul tău şi nu vei înţelege de ce!
- Cum adică?
- Tim, nu mai putem continua aşa. E ca şi cum nu aş exista! Nu mă vezi, nu mă observi, nu îţi pasă de mine, nici măcar nu ştii dacă sunt în casă sau nu!
- Hellen, dacă te referi la faptul că azi-noapte ai plecat de la mine la ora 5 de nebună, exagerezi...
- Ştii măcar de ce am plecat?
- Fii bună, te rog, şi privilegiază-mă cu un motiv cvasi-raţional pentru care ai gândit că e o idee deşteaptă să pleci pe furiş, mahmură, la 5 dimineaţa...
- Vezi? Vezi? Nici nu m-ai sunat să mă întrebi! Nici nu-ţi pasă. Niciodată nu te gândeşti la mine! Ai spus că mă suni când termini. E 23:30!!!
- Înseamnă că nu am terminat. Apropo, de unde ştiai că sunt la birou?

Hellen mă priveşte speriată, îşi muşcă buzele şi lasă privirea în jos.
De ce se poartă ciudat?

- Nu conteză asta! Hai să-ţi spun de ce am plecat de la tine. Vrei să ştii? Te interesează măcar? Am făcut-o ca să îţi atrag atenţia. Ca să văd dacă îţi pasă dacă sunt acolo sau nu.
- Tu te auzi? Realizezi ce spui?
- Da, Tim. Şi voi face tot ce e posibil şi imposibil ca să mă vezi, să mă auzi, să ştii că sunt în  viaţa ta. Nu poţi să mă ignori aşa! Sunt în stare de orice. Dacă te porţi în continuare aşa, vor începe să se petreacă lucruri ciudate.
- Ce e asta, mă ameninţi? Nu ţi-e bine? Ce-i cu tine?

Nu îmi răspunde. Strânge tare volanul cu mâinile, făcând mânuşile de piele să scrâşnească.

Vor începe să se petreacă lucruri ciudate? Ce vrea să spună cu asta? Doar nu are ceva de-a face cu întâmplările stranii din firmă...
A mai făcut scene şi înainte, la un moment dat a ameninţat că îmi inundă apartamentul dacă nu mă întorc mai repede din delegaţie pentru că îi era dor de mine...
Cel mai curajos act de rebeliune a fost când mi-a aruncat la ghenă ghiveciul cu flori de care se tot împiedica pe balcon.
Altfel nu am luat-o niciodată în serios.
Recunosc, m-am întors atunci din delegaţie cu o zi mai devreme.
Cu femeile ca ea nu ştii niciodată...

- Hellen, uită-te la mine. Fii raţională şi înţelege că de îndată ce termin proiectul ăsta voi avea mai mult timp.
Deja se întâmplă lucruri stranii în jurul meu. Ai ceva să-mi spui?
- Nu am ce să-ţi spun... îmi răspunde privind pe geam, în cealaltă parte.
- Te mai întreb odată: ai să îmi spui ceva?
- Nu, Tim...
- S-a întâmplat ceva la birou. Te sun imediat cum termin. Crede-mă, abia aştept să plec de aici.
- Mhm. Bine.
- De data asta vorbesc serios. Nici nu ştii... îi spun coborând din maşină.
În timp ce închid uşa, îmi spune răspicat:
- Ba poate că ştiu.

Accelerează şi pleacă în trombă, lăsându-mă bulversat în mijlocul aleii.

............................................................................................

Sunday, 19 January 2014

Untitled - Episodul 2

.............................................................................

Îmi încordez timpanele şi nu mă mişc.
Ascult liftul cum urcă şi se opreşte undeva mai jos.

Oricine ar fi, dacă mă găseşte în birou fumând pe întuneric va crede că am luat-o razna de tot.
Sting ţigara, golesc scrumiera în coş şi deschid geamul să aerisesc.

Aprind lumina în birou şi ies pe culoar.
Mă uit stânga, dreapta: nimeni.
Ce se petrece?

Mă duc spre lift şi văd că a rămas la etajul 1. Acolo e bucătăria, biroul lui Paul, administratorul, şi depozitul cu planuri.

Cu coada ochiului văd ceva în neregulă: pe casa scărilor lumina rece a neonului fluctueză sacadat undeva în apropiere de parter. Mă îndrept atent spre scări şi hotărăsc să cobor treptele să văd ce se întâmplă.
Eu am biroul la ultimul etaj, la 3.

Cobor cu o uşoară nelinişte, privind în timpul ăsta peste balustradă.

Brusc: beznă completă.
Tot ce văd sunt semnele EXIT verzi.

Duc mâna după telefon spre buzunarul jachetei şi realizez că l-am lăsat sus, pe masă.
Deja nu-mi place ce se întâmplă.

Urc înapoi în grabă, sărind câte 2 trepte deodată.
Pe hol bâjbăi în întuneric, mă ghidez cu mâna după peretele coridorului şi ajung la uşă.
Intru rapid în birou, mă împiedic de mânerele scaunelor şi pun mâna pe telefon.

Îi activez lanterna şi încerc întrerupătoarele.
Nimic.
Beznă în continuare.

Ies pe culoar, luminând spaţiul cu ajutorul telefonului.

Revine lumina.

Mă uit spre casa scărilor: neonul dinspre parter nu mai pâlpâie şi e linişte completă.
Ce dracului se întâmplă?

Mă duc spre lift şi apăs pe buton să îl chem.

Uşile se deschid.
Pe podeaua gri şi pereţii metalici: urme de sânge.

......................................................................................

Friday, 17 January 2014

Untitled - Pilot




În sfârşit a plecat şi John.
M-a salutat pe fugă, şi-a pus pălăria pe cap şi a ieşit.
Cine se crede cu pălăriile alea?

E linişte.

Mă ridic şi sting neoanele în tot biroul. Singura lumină e cea de la monitorul meu, în spate, printre dosare şi planuri întinse pe mese.
Mă întorc la birou şi deschid sertarul. Sub agenda din piele şi contractele cu Steinhardt e pachetul de ţigări de urgenţă.
Gauloises.
Sunt tari iar tutunul s-a uscat. L-am cumpărat în aeroport din Belgia.

Ştiu, am zis că mă las, dar mirosul de ţigară proaspăt aprinsă îmi place.
Iar acum am nevoie.

Trag primul fum şi suflu spre ecran.

Îmi frec palmele de barbă şi îmi dau seama că nu m-am bărbierit de o săptămână iar tuleiele încep să mă înţepe.
O secundă mă gândesc dacă nu o fi montat administratorul detectoare de fum în birou cât am fost plecat în Belgia. Mă uit spre tavan, încercând să disting în întuneric vreun dispozitiv cu potenţial să-mi strice zen-ul.
Neah. Nu l-a dus capul la atâta lucru.

Aş putea să dau foc la tot şi să se aleagă praful de toate nopţile nedormite, cafelele băute la 4 dimineaţa şi nervii cu planurile astea pentru nişte idioţi. Până ar veni pompierii ar dura cel puţin un sfert de oră.
Suficient.

Gata, iar mi-o iau gândurile razna.

Trebuie să mă adun.
Deschid folderul cu nenorocitul ăsta de proiect şi îmi concentrez ochii pe liniile negre şi roşii. Dacă termin centrul ăsta de afaceri la timp, îmi iau liber o săptămână şi mă duc la dracu' în munţi să nu mai ştiu de nimeni şi nimic. Îmi sparg creierii şi mi-i înec în ceaţă.

Închid ochii şi într-o clipă văd derulat tot filmul de azi-noapte. Demenţial...

De-aia am şi cearcănele astea... O urăsc pe recepţionistă, mereu face câte un comentariu acid dimineaţa. Nu face nimic toată ziua la parter. Are timp să observe oameni şi să comenteze.

Azi-noapte. Cum a fost azi-noapte... Poate dacă n-aş fi fost atât de beat mi-aş aminti mai multe decât gălăgia din bar când am ieşit cu Hellen.
Puloverul ei negru aruncat mai târziu pe scaunul meu din piele şi vocea şoptită când şi-a chemat un taxi spre dimineaţă. Credea că dorm.
De ce a plecat? De ce o fi plecat? Care a fost faza de la  Harper's?
În fine, nu contează. Hai să termin odată cu proiectul ăsta până nu-mi iau câmpii!

Aud liftul pe palier.
Mă uit la ceas: 23:05.

În clădire nu mai e nimeni.
Portarul a plecat acum o oră şi ştie că rămân să lucrez noaptea.

...............................................................................................


Thursday, 9 January 2014

Cum am intrat cu extinctoarele in benzinarie

Recent.
00:00 noaptea.
Ies in oraș.

Nu mai aveam lichid de geamuri de câteva săptămâni bune iar parbrizul era atât de opac încât nu vedeam numărul mașinii din față, stând la stop.

Cum am mers așa... habar n-am!
Ideea era să mă duc să alimentez și măcar să spăl parbrizul.

În jur de 00:00 benzinăriile se închid vreo juma de oră, însă atunci uitasem complet de asta.

Ajung la Lukoil și intru hotărâtă cu mașina când aud... Zdrang! TROSC!! Scâââârț!!!
Repet: nu vedeam NIMIC prin parbriz.

Ăștia ce făcuseră: au legat o bandă de plastic de două extinctoare fix la intrarea în benzinărie, înainte de pompe.
Cine dracu s-o vadă?!?
Am intrat în ea mai ceva ca Szabo la linia de finish, cu extinctoare cu tot după mine.

Cred că totuși era închis la ei...

Pentru băieții care monitorizează camerele: I come in peace. I leave in peace. E ok.

Sunday, 5 January 2014

Wait, what?!?

Ori fumezi tu, ori fumez eu.
Deschide geamu' în spate.
Bă, unde ai pus berea aia?
Ia, fii atentă la piesa asta!
Bă, bă, faceţi un pic linişte că am pus Shazamul!
Cheile mele, frate, au căzut sub snowboard.
Ah băga-mi-aş, mi-am uitat tocurile acasă!
Cât avem mă, 100?
Vezi cu scrumu' ăla că intră în maşină.

Bă...
Ce huruie în halul ăsta?
Da mă, auziţi şi voi?
Ia las-o mai moale...
Vezi unde opreşti.
Unde plm??? E şanţ pe margine!
Trage-o aici, trage-o aici!

Ia, aduceţi un bliţ aici.
Frate... e făcut muci ăsta pe spate, cât am mers cu el aşa?
Nu e pic de lumină aici, pentru ce dracu' plătim rovinieta?
Ai cric?
Roată de rezervă?
Hai, scoatem tot din spate.
Vedeţi că sub ăla mai am nişte chestii care trebuie scoase ca să ajungem la rezervă.
Pune plasticu' ăsta pe jos şi pune pe el borcanele, papucii, măştile, pălăriile, pensulele şi restu' chestiilor din portbagaj...
Triunghiul.
Ţine bliţul aici.
Ai o brichetă? Unde mi-am pus ţigările?
Bă, bă bă!!!!! Alunecă!
Alunecă maşina! Frate, dă-te!
Hai să-mi bag picioarele, pune mâna să vezi cum îmi bate inima.
Da, mă, toţi ne-am panicat când a căzut de pe cric, stai calmă, e ok...
Băi, jur, o secundă am şi văzut maşina cum se duce peste toate alea şi ajunge direct în şosea!
Frate, ăsta-i scenariu de film prost.
Blairwitch, să mor de nu...
Exact aşa încep toate fazele alea, poate rămânem fără baterie la telefoane. Voi mai aveţi baterie, mă?
Hai mută maşina că e în pantă
Auzi mă, auzi mă, ia vino încoace să-ţi zic ceva: mi-e o leneeeee să facem chestia asta, pfffff, prost moment pentru pană. Nu râde, nu râde! Uită-te şi tu ce e în jur: dacă apare vreun urs acum am belit-o grav...
Tu vezi ce beznă e?!? Bine că am oprit la 4 benzinării pentru rovinieta vieţii...
Gata, hai să băgăm alea la loc.
Şi cu ăsta cât mergi? Cam 80 de km.
Hai să ajungem, în plm, că parcă mergem de dimineaţă...

Cum facem mă, fumăm afară?
Dă-mi şi mie paharu'
Mai aprindem unu'?
I-auzi, i-auzi, i-auzi: ai se eu te pego!!!
Cum era asta? Sus sus, jos jos. Vezi că dai peste masă!
Scrumiera plină, doză de bere mototolită, dopul de Jagger şi RedBull.
Fum în lumină verde şi roz.
Gen, m-am dus la ea şi ştii, eram rangă amândoi şi ştii?...
Nu, nu, nu, acum e pe bune!
Trece perioada aia nervoasă când are femeia draci...stai liniştită, nu vorbeam despre tine, aşa şi fii atent!
Vezi că verşi whiskey-ul ăla...
Lămâi pe masă, pachete de ţigări şi un tac de biliard sprijinit pe şemineu.
- Bă, m-am ameţit.
- Da' n-ai scuză.
- Ai tu?
- Vrei?
- Cu cât dai?

Cu telefonul în mână se face lumină afară.
Dincolo râsete bete.
Uşa se dă brusc de perete.
Să-mi fut una, m-a găsit... Mă fac că dorm.
Că**t, a închis uşa iar asta se blochează pe dinăuntru.
Până aici mi-a fost.
Poate nu ştie că s-a blocat.
Ce dracu' face? S-a aşezat pe pat...?
- Dooormi...?
- Tu ce crezi?
- Dar ce e cu tine?
- Băi, ţi-am zis, nu o lua personal, doar vreau să dorm...
- Lasă asta... ce e cu tine aşa în general?
Ochi roşii, respiraţie de alcool şi tutun.
Iar uşa e blocată.
Deblochez telefonul şi scriu: S-a blocat uşa în cameră la Mişu!!!!! Vino să deschizi ACUM!!!!
- Mă, nu e momentul pentru discuţii de genu' acum, mi-e somn şi sunt cranky. Nu mai insista că devine agasant.
Se deschide uşa!
- Da. Eu am chemat-o să deschidă uşa pentru că se blocheză pe dinăuntru. Hai somn uşor, vorbim altă dată.

În sfîrşit linişte. Adorm cu telefonul în mână.

Aer rece, buza de sus umezită, nas roşu şi fular.
Vânătăi în genunchi şi glezne.
11 noaptea în maşină doar noi de nebune, frână de mână pe drumul spre cotă.
Stinge farurile!
Negru.
Adrenalina se varsă în sânge.

Bomboane printre şosete, sticle de ojă şi beteală amestecate pe covor în jurul valizelor.
Dimineţi în alte camere.
Trece un elefant în călduri pe scări.
Aburi de ceai, păr ciufulit şi fum de ţigară pe terasă la prima oră. La 2.
Sau 3.
Sau 4.