Tuesday, 11 March 2014

Box în club

Recunosc că întrecerile de tipul „te sparg, te-ndoi” desfăşurate cu mănuşi groase în ring nu m-au pasionat niciodată. Tata se mai uita la gale de box însă doar la cele foarte mediatizate, iar asta pentru că a preferat întotdeauna documentarele cu orori din diverse războaie. Totuşi, respectul meu pentru bărbaţii rezistenţi la arcade sparte şi croşeuri în ficat a fost  la un nivel destul de ridicat mereu.
Însă după seara de vineri pe care urmează să vi-o împărtăşesc, respectul meu pentru pugilişti a crescut considerabil.

Ieşisem cu o gaşcă destul de numeroasă într-un club din Centrul Vechi. Dacă există un singur cuvânt care să descrie specificul cluburilor din zonă, acela e: înghesuiala. Deci indiferent ce ai face eşti permanent lipit de burţi şi buzunare de blugi străine şi trebuie să îţi ceri scuze constant pentru coatele pe care la dai vecinilor dacă te aventurezi să te bâţâi. Iar dacă vrei să scrumezi, speri să nu flambezi pe careva.

Aşa era şi acolo. Nimic nou. Nimic special.

La un moment dat, cineva îmi face semn că lângă noi se află un binecunoscut luptător român de K1, un tip solid cu privirea cruntă.
Ieşise şi el ca tot omul în oraş.

Dansez zglobie pe lângă voinicul care mă priveşte tăios şi mă retrag o idee mai departe  de muntele de muşchi, întrucât am considerat că e mai înţelept să nu risc vreun cot zburdalnic într-un ficat care şi-aşa încasează.

Din spate mă trezesc cu o mână libidinoasă care mă trage de talie (chestie pe care o urăsc organic!) şi un coate-goale maţe-fripte cam cât mine de înalt, la vreo douăj de ani îmi zbiară cu o voce piţigăiată în ureche:
-          Auzi, eşti din Bucureşti?
-          - Da. Sunt din Bucureşti, îi răspund în timp ce încercam nervoasă să mă desprind din strânsoare.
-          - Da unde vrei să fugi, păpuşă?
-          - Ascultă, te aud la fel de bine dacă îmi vorbeşti fără mâinile pe mine. Ia mâna de pe mine!
-         - Ia uite la ea... zise puştiul cu chică strâmbă, insistând să mă ţină de talie chiar dacă eu mă împotriveam vădit.
-          - Tu nu-`nţelegi? Ia mâna de pe mine!

Discuţia se purta la 50 de centimetri de faţa pugilistului, care asista la toată scena.

-         - Auzi, câţi ani ai? Insistă cu tupeu pişpiriul piţigăiat, care ştia cine ne priveşte şi vroia să arate că e bărbat.
Enervată de insistenţa în prostiile pe care mi le debita, îi răspund la mişto:
-          - Sunt de-o vârstă cu maică-ta dar mi-am făcut operaţii estetice.

Pentru o clipă alura individului s-a preschimbat în bulversare şi m-a privit niţel mai atent, probabil în căutarea unor cicatrici pe sub bărbie sau pe la urechi.
Din nefericire îşi revine brusc şi continuă cu acelaşi tupeu:

-         - Aaaa, deci vrei să spui că eşti mai maaaare. Da câţi ani ai, dragă? Zise el, dându-se din nou cocoş
-         - Am 40 până la o sută.
N-a prins gluma, evident, şi îi dă înainte:
-         - Păi şi câţi crezi că am eu?
Îl privesc cu milă, îl mângâi ironic pe obraz şi îi răspund din tot sufletul:
-         - La atitudinea pe care o ai, nu îţi dau mai mult de 17...
Drept răspuns dă din mână cu direcţia clară în sus, foarte mândru. Semn că e mai mare.
A fost rândul meu să îl privesc mai atent în căutarea a niscaiva tuleie de masculinitate adultă şi într-adevăr părea că se bărbierise. Dar prost. Şi se şi tăiase.
-         - Felicitări, să fii sănătos!
-         - Auzi, ai prieten? Nu se lăsa nici mort.
-         - Am. (orice alt răspuns era scos din calcul)
-         - Aaaa, păi şi ce cauţi în club?
Era de o perseverenţă de-a dreptul uluitoare iar textele de genul îi curgeau pe bandă.
Partea tragică e că eu nu fusesem singura martoră la imbecilităţi, întrucât muntele de muşchi văzuse şi auzise tot.
-         - Uite ce e, îi răspund cu speranţa că voi reuşi să închei acest dialog halucinant, dacă tu crezi că nu am ce căuta în club dacă am prieten, înseamnă că nu ne potrivim.
Se băşică tot şi dă din cap iritat, semn clar de nemulţumire.
-         - Aaaa, păi n-ai înţeles nimica, păsărică! Vino încoa să-ţi spun ceva, şi mă trage din nou de talie iar eu mă zbat să mă lase.

În clipa aia, boxerul mă prinde de încheietura mâinii şi îmi smuceşte braţul în aer.

Pân-aici mi-a fost, m-am gândit. Să vezi că sunt prieteni şi namila vrea să mă pună la punct pentru că îi refuz amicul. M-am fleşcăit instantaneu.

Când colo, vânjosul meu îmi trânteşte hotărât: „Ori îi dai tu, ori îi dau eu.”

Îmi ia mâna şi aplică o ditai palma (a mea!!!) peste faţa cocalarului, întorcându-i direcţia spre spate.
Jap!
„Aşa se face.” Îmi explică serios muntele de om, timp în care eu rămăsesem mută de uimire şi admiraţie.
Când în sfârşit reuşesc să mă recompun, îi spun:
-         - Mulţumesc frumos, dar zău, nu e nevoie... Cred că reuşesc să mă înţeleg omeneşte cu puştiul.

N-a mai fost nevoie întrucât pişpiriul care o încasase deja făcea paşi în mulţime, jigărit şi dezorientat.

Wednesday, 19 February 2014

WIP



Buy it, use it, break it, fix it,
Trash it, change it, mail - upgrade it,
Charge it, point it, zoom it, press it,
Snap it, work it, quick - erase it,
Write it, cut it, paste it, save it,
Load it, check it, quick - rewrite it,
Plug it, play it, burn it, rip it,
Drag it, drop it, zip - unzip it,
Lock it, fill it, call it, find it,
View it, code it, jam - unlock it,
Surf it, scroll it, pause it, click it,
Cross it, crack it, switch - update it,
Name it, read it, tune it, print it,
Scan it, send it, fax - rename it,
Touch it, bring it, Pay it, watch it,
Turn it, leave it, stop - format it.



Wednesday, 12 February 2014

Bedtime stories


...citind câteva pagini înainte de culcare, găsesc asta:











- Edgar Alllan Poe "Pisica Neagră"

Apropos de ultimul film semnat Von Trier.



Now.


"Imagine if you are on your death bed and standing around your bed the ghosts of the ideas, the dreams, the abilities, the talents given to you by life and you, for whatever reason, you never acted upon those ideas, you never pursued that dream, you never used those talents, you never used your voice, you never wrote that book...

And there they are standing around your bed, looking at you with large angry eyes, saying: ''We came to you and only you could've given us life. Now we must die with you forever."


The question is: if you die today, what ideas, what dreams, what abilities, what talents, what gifts will die with you?"




Monday, 3 February 2014

Noi si avion si pepene si...

(Atentie: urmeaza ceva foarte feelingos si e posibil ca la sfarsit sa ti se faca foame. Nu glumesc.
Dar e sincer. Probabil brutal de sincer.)



Mi-as dori sa pot face dragoste linistita, sa ma bucur de fiecare moment, sa fiu lasata sa ma pisicesc, sa mangai pielea lui cu drag, sa nu ma grabesc si sa pot dormi linistita. Sa ne facem diminetile frumoase, lungi si lenese, fara graba, sa vorbim, sa radem, sa ne giugiulim sub plapuma...

Cine e el?
Nu stiu.
Poate fi un barbat frumos doar in ochii mei, cu privirea blanda, creativ si pozitiv.
Si isi doreste o zuza calda si sensibila, lipicioasa si vesela pe care sa o dragaleasca.
Sa vrea sa se piarda in universul asta colorat, sa il amuze toate nebuniile din capul meu, sa-mi citeasca cuvintele si sa ma iubeasca asa razna cum sunt. Sa imi incurajeze creativitatea si sa-mi dea motive sa rad.
Sa conduca spre Vulcanii Noroiosi sau spre manastirile din Moldova cu mine in dreapta, cand ne vom bucura de drumul impreuna pentru ca suntem doar noi doi, unul cu celalalt si ne iubim si am inchis telefoanele si nu ne intrerupe nimeni.

Si mergem impreuna prin aer, el poarta jacheta si un fular elegant, eu am parul prins in coada si port ochelari de aviator, am camasa si un batic la gat. Si blugi si o curea chic si cizme pana la genunchi si manusi de piele. El va mirosi a parfum amarui si suntem indragostiti si ne sclipesc ochii si plecam spre Stonehenge, Notre Dame sau Capitoliu... Vara in Barcelona voi avea parul ondulat si pielea bronzata si o bratara colorata si el ma va strange de mana si imi va mirosi gatul si-mi va spune ca miros a prajitura. Si cumparam nimicuri frumoase si facem dragoste in camera de hotel si dormim adanc si ne murdarim degetele cu creveti si rondele de ceapa in aer liber, la soare.

Iar inapoi acasa desfacem o bere pe canapea si incercam sa nu ne patam cu sosul de la aripioarele crocante iar serile de vara facem dragoste si radem mult. Iesim pe malul lacului cu prieteni care ne vor povesti lucruri fabuloase si incredibile. Vom bea Bacardi si vom dansa in aer liber si voi avea piciorul gol in sandale cu toc inalt. Si voi pleca desculta iar el ma va lua in brate si ne sarutam beti si vom vrea sa o facem acolo, in intunericul parcului si iar ne amagim in taxi si pe scari si vom ajunge acasa unde o facem in sfarsit pe podea, in fata usii de la intrare si vom sta intinsi pe jos... dupa mergem in bucatarie si scoatem din frigider salata de morcovi, telina si maioneza. Apoi ne ducem in dormitor unde o facem din nou, vom trage obloanele si dormim bustean.

Iar duminica vom cumpara piersici si pepene din piata si pierdem timpul impeuna la racoare, eu voi sta in casa in ceva galben, voi scrie iar el va citi ceva sau butoneaza telecomanda. Mai tarziu voi gati o salata de rosii cu usturoi si branza, pulpe la cuptor si pepene rosu iar el ma va gadila cu nasul pe umar in bucatarie, va pune masa, ne vom pata cu zeama de pepene cursa pe maini si apoi dormim iar dupa-amiaza vom face dragoste cand ne trezim.

Iar pe noptiera adunam colectia de National Geographic Traveler.

Sunday, 2 February 2014

Gheo din Pleşcoi. Zis şi Hercule

Astă seară am năvălit pe uşă şi m-am aruncat direct pe bibliotecă pe Legendele Olimpului.

Să mă conving că nu-s eu nebună şi cu memoria scurtă.

Bă...
Am fost la "Legenda lui Hercule".
Nu vă duceţi.
Ba da, duceţi-vă DAR să nu vă lăsaţi copiii să vadă filmul.

Nu e cu sex.
Nici măcar cu sânge.
Se înjunghie ăştia pe acolo într-o veselie dar nu ţâşneşte pic de vopsea.
Bine, acum poate mi-a plăcut mie Spartacus prea mult şi m-am obişnuit cu scene în care sare sânge din beregate ca hidrantu'.
Nu şi aici.
Plus că e Liam Mcintyre în rol secundar (adică băiatu ăla care l-a înlocuit pe Andy în Spartacus).

Scenaristul s-a p*şat pe ea de legendă.
A făcut-o pilaf.
"Sclava Isaura" sau "Sărmana Maria" sunt blânzi copii în comparaţie cu telenovela de aici.

Să vă zic: mama viitorului Hercule se roagă la Hera să îl potolească pe bărbat-su pe care îl tot mânca în fund să se caftească cu unu' şi altu'.
Apare Hera.
Urâtă cu crengi, îşi dă ochii peste cap ca-n Exorcistul şi îi zice că e ok ca Zeus s-o lase gravidă şi că plodul o să salveze regatul de tiranie.

Pam-Pam.

Urmează scena sexy în care regina rămâne însărcinată.
Adică se "lascivează" de una singură cu cearşaful, perdele fluturând, fulgere şi tot tacâmul.
Că na, Zeus o arde classy dar stealth.
Scena e întreruptă de bărbat-su care năvăleşte turbat de furie în dormitor şi îi întrerupe femeii momentul.
Îl apucă dracii şi o zbugheşte afară zbierând la soldaţii din curte să îl găsească: "Find him!!! Find hiiiiim!!!"
Pe cine să găsească deducem noi.
Probabil pe presupusul amant.
Ăla stealth.

Mă rog.
Se naşte Hercule.
Să-mi fie cu iertare, dar n-am înţeles de ce actorul principal trebuia să arate ca un Gheo din Pleşcoi dus la sală şi uns cu ulei... Omul are şi el o gagică.
O blondă.

Şi nu numai.
Are un frate bulangiu şi jumătate care vrea să i-o sufle pe tipă.
Mai mult, tac-su are ce are cu el şi îl trimite în Egipt ca băiatul să îşi verse dracii tăind capete în stânga şi-n dreapta în timp ce frati-su urma să se căsătorească cu blonda.

Bun.

Aşa ajunge gagiul un soi de gladiator pe acolo prin Egipt. Scene din Spartacus în toată regula.
Da' fără sânge.
Nici măcar un strop.
Evident se bate cu vreo 5 hăndrălăi şi o tipesă cu dreaduri, îşi câştigă libertatea şi se cară acasă.

Află că mă-sa s-a sinucis de supărare.

Nu se sinucisese că era cu toţi piticii aliniaţi cum trebe, ci îi făcuse barbat-su o gură de aerisire cu un cuţit undeva în pept.

De ce?
Femeia recunoaşte că Hercule e făcut cu altul.
Omul începe să zbiere: Ahaaa!!! M-ai înşelat!!! Cu cine? Cu cine, nenorocito???
La care asta: Am avut un singur amant! O singură dată!!!
El: Cine a fost??? Cine??? CINE????

moment de suspans

Ea: Cine? Zeus!!!

Pac: cuţitu-n ea direct.

(M-a buşit un râs teribil. Nu pentru că scena era cumplit de proastă ci pentru că mi-a adus aminte de o fază întâmplată nu demult: aflându-mă într-o benzinărie am sunat-o extaziată pe Teo şi i-am strigat în telefon:
- Vai, Teo vai!!!! Ghici CINE e la mine în maşină ACUM!!!!
- Ea: Cine? Hristos!!!)

Anyway.
Se întoarce Gheo ăsta, îl taie pe tac-su, moment în care apare frati-su care o înjunghie pe blondă dar cumva cuţitu trece şi prin el şi moare toată lumea mai puţin Gheo.

Dar cumva blonda nu moare.
Sau moare.
Nu ştiu, nu e clar.
Cert e că în scena de final e Hercule cu asta şi un bebel într-un pat cu perdele fluturând. Apoi el cu o mantie pe spate, rege gen, zâmbind spre cameră.

The end.

..................................................

Ce-a fost asta, frate?



Thursday, 30 January 2014

Pizzica Tarantata

Sunt cumplit de frustrata.

Na, asta se intampla daca imi place sa colind pe coclauri si sa descopar tot felul de chestii deosebite.

Asa se face ca in urma cu 4 ani am ajuns in Italia, in tocul "cizmei", in Salento. O zona boema cu barbati frumosi si peisaje cu palmieri printre catedrale din piatra.

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, da-le-ncolo de monumente acum!

In Salento am invatat sa dansez Pizzica Tarantata.

Pe scurt, este un dans usor psihedelic pe care femeile imbracate in fuste largi cu un sal legat in talie si cu o tamburina in mana se invart desculte in ritmul muzicii, tropaie si sar de pe un picior pe altul, ca spre sfarsit sa se lase pe jos, in miscari rupte si lascive, aruncandu-si parul in fata si in spate, unduindu-si soldurile si arcuindu-si spatele stand in genunchi cu mainile pe podea... Da, arata ca o exorcizare pe muzica.

Dar e sexy. Sexy rau!

Pizzica e un dans cu origini vechi: demult, zona era napadita de paianjeni iar nefericitii care erau ciupiti (pizzica = ciupitura) aveau niste convulsii si niste spasme de numa' - numa'. Cu febra, cu transpiratii, cu tremurat, cu toate alea.
Nu stiu ce leacuri aveau la dispozitie pe vremea aia, insa veninul paianjenului iesea din organism in cateva zile doar ca pana scapai de otrava te perpeleai si te tavaleai in asternuturi de nu-i adevarat.

Asa ca oamenii faceau urmatorul lucru: chemau in casa bolnavului cantareti cu tamburine si chitara, sa-i cante ''ciupitului'' 3 zile si 3 nopti. Bolnavul cuprins de spasme si tremuraturi dansa astfel pe muzica, scotand din el veninul.

In timp, dansul a evoluat si a ajuns ceea ce e azi: o miscare mult mai cuminte dar care pastreaza ideea de exorcizare pe ritmuri nebunesti. Piesele de Pizzica sunt vesele insa foarte alerte.

Bun.

Revenind la frustrarea mea: ma aflam asadar intr-o sala de dans din Salento, unde am filmat o demonstratie de Pizzica Tarantata dansata de doua pustoaice de vreo 10-11 ani si profesoara lor.
Fuste largi pana in pamant, saluri in talie, par lasat pe spate si de toate.

Eh, piesa aia pe care dansau gagicile suna ca un strigat de durere, de pasiune, de excitare si de dulce nebunie... Nu are versuri, este o chitara apasata, un acordeon si o tamburina care tine frenetic ritmul.

 Acum gaseste domne piesa aia daca poti...

Probabil o compozitie locala, specifica sudului cel mai sud din Italia, ritm de Pizzica, fara versuri...

Da, am incercat cu Shazam. Nicio sansa.

Mai jos e o scena dintr-un film care expune foarte clar ce am povestit eu mai sus.





Iar cam asa arata Pizzica acum. In clip este Serena D'amato, printre cele mai bune dansatoare din sudul Italiei:


Sunday, 26 January 2014

Untitled - Episodul 4 (Final)

................................................................................

Hellen e dusă. Totuşi sper că nu are vreo legătură cu ce se întâmplă aici.

Îl sun pe Frank.
Îi povestesc cât mai obiectiv cu putinţă prin ce am trecut mai devreme şi cu toate că nu părea deloc surprins de bizarul situaţiei mă anunţă că se urcă într-un taxi şi vine să vadă despre ce e vorba înainte de a suna la poliţie.
Părea a fi acasă. Probabil se uita la televizor.

Odată ajuns la firmă, Frank şi cu mine facem o scurtă investigaţie pe holuri şi în birouri, cercetând dacă mai este cineva în clădire.
Pustiu.

112.

În câteva minute apar două maşini: una de poliţie şi una de la criminalistică.
După ce locul este investigat şi se iau probe pentru laborator, imobilul e sigilat, urmând ca a doua zi să înceapă interogatoriul.

Am plecat acasă şi am încercat să dorm.
Mi-am dat telefonul pe silent. Dacă Hellen are chef de show-uri, poate să mai aştepte până mâine.
Ziua asta trebuie să se termine odată.

.......................................................................................

Este deja ora 10:30.
De aproape 2 ore stăm toţi adunaţi în holul recepţiei, unde doi reprezentanţi ai "siguranţei şi încrederii" sorb din cafea în fotolii. Au pardesiele pe ei şi nu par să se grăbească deloc cu interogatoriul.
Unde eraţi la ora ..... ?
Pe cine aţi văzut ultima data când .... ?
Şi tot aşa.
Am impresia că flirtează cu recepţionista.
Frank intervine rar în discuţie, se sprijină de tocul uşii cu braţele încrucişate privindu-ne calm pe toţi.

Când răbdarea mea dădea semne să cedeze, apare Paul, administratorul, intrând pe uşă ca o tornadă ciufulită şi dolofană, cu un pardesiu prea strâmt pentru stomacul lui iubitor de bere şi crenvurşti cu sauerkraut.
Este agitat şi abia respiră, se scuză pentru întârziere în timp ce îşi întinde mâinile scurte spre cuier unde îşi agaţă haina şi basca.

Frank îşi drege vocea, vrând să-l pună la curent cu ce se întâmplă, însă Paul îl întrerupe.

- Ştiu, ştiu, ştiu Frank, spuse încă gâfâind. Am înţeles dimineaţă la telefon despre ce e vorba. Da, deci domnii au venit să ne interogheze...mda. Aşadar ne-am adunat toţi aici... spuse uitându-se în jur la noi, să... hai să fim serioşi. Nu ştiu la ce filme vă uitaţi domnilor, cu tot respectul, dar puteţi să lăsaţi pixurile jos.

Nimeni nu înţelege nimic.

- Domnilor dragă, vă credeţi în Sherlock Holmes? continuă Paul, adresându-se poliţiştilor. Ba nu, Hercule Poirot, după mustăţi.

Cei doi îl privesc indignaţi pe administratorul rotofei şi îşi îndreaptă spatele în fotoliu, căutând să-şi recapete cumva autoritatea.

- Iartă-mă Frank, a fost o încurcătură. Părinţii neveste-mii l-au tăiat pe Willy.
Mi l-au adus aseară în portbagaj.
Când a văzut nevastă-mea s-a făcut albă ca varul, să leşine şi alta nu.
Ştii cum e Annie, sensibilă...
Nu puteam să-l ţin la noi, nu încăpea în frigider.
Aşa că aseară l-am adus aici, cu gândul să-l ţin la rece în congelatorul ăla mare rămas de la foştii chiriaşi.
Zis şi făcut!
Doar că nenorocitul e greu ca naiba şi mi-a scăpat din braţe în lift...
După ce l-am băgat în congelator, la etajul 1, am văzut că filează o lampă pe scări. Nu puteam s-o las aşa Frank, puteam? nu puteam, bineînţeles.
Am oprit curentul, am schimbat binişor becul, am pornit la loc curentul şi am plecat pe scări, am ieşit prin spate.
Asta a fost domnilor.

Poliţiştii înmărmuriţi: Cine e Willy? Pe cine ai adus domne aici?

- Să vă arăt!

Toţi îl urmăm pe Paul la etaj, cutremuraţi de gândul că în congelator se află dovada crimei.

Intrăm în bucătărie, ne adunăm în jurul congelatorului şi Paul deschide capacul: un curcan cât toate zilele!

- El e Willy, spuse Paul privind amuzat cum feţele noastre căpătau expresii care treceau rapid de la uimire la disperare.


Frank: Paul, eu ştiam că eşti idiot, dar chiar să urnim o secţie de poliţie pentru un curcan, asta întrece orice lampă care filează în secţia asta.


Wednesday, 22 January 2014

Untitled - Episodul 3

....................................................................

Pentru o clipă îmi pierd răsuflarea.

Privesc la petele roşii din lift şi hotărăsc să sun la poliţie.
Ba nu. Mai bine îl sunt pe Frank, şeful meu.
E 23:30.
Nu.
Cum să-l sun pe Frank la ora asta? Să îi spun ce?
Că sunt prins într-o scenă din "Gothika" la firmă? Că a avut loc o crimă la birou?
Nu. Nu, nu.

Îmi sună telefonul: Hellen.

- Tim Cassidy, trebuie să vorbim!
- Hellen, crede-mă, e un moment prost. Foarte prost.
- Tot timpul e un moment prost pentru tine, Tim! urlă ea în telefon. Sunt jos, în maşină, coboară să vorbim!

Isteriile ei sunt tot ce-mi lipsea.

Cobor pe scări, gândindu-mă că dacă într-adevăr s-a petrecut ceva înfiorător în firmă e mai bine să nu intru în lift. Voi suna la poliţie imediat ce termin cu Hellen.
Dumnezeu ştie cât va dura show-ul cu ea...

Ies din clădire, cobor treptele şi intru în maşină.

Hellen mă aşteaptă bătând cu degetele în volan, nu mă priveşte, se uită drept prin parbriz.

Se pregăteşte să urle. Presimt. E liniştea aia dinainte de...

- Tim!!!

...să înceapă show-ul.

- Tim, ascultă-mă bine!
- Hellen... înainte de orice, vreau să...
- Nu, Tim! Nu mă întrerupe!

...n-am nicio şansă.

- Tim, într-o zi vor începe să se petreacă lucruri ciudate în jurul tău şi nu vei înţelege de ce!
- Cum adică?
- Tim, nu mai putem continua aşa. E ca şi cum nu aş exista! Nu mă vezi, nu mă observi, nu îţi pasă de mine, nici măcar nu ştii dacă sunt în casă sau nu!
- Hellen, dacă te referi la faptul că azi-noapte ai plecat de la mine la ora 5 de nebună, exagerezi...
- Ştii măcar de ce am plecat?
- Fii bună, te rog, şi privilegiază-mă cu un motiv cvasi-raţional pentru care ai gândit că e o idee deşteaptă să pleci pe furiş, mahmură, la 5 dimineaţa...
- Vezi? Vezi? Nici nu m-ai sunat să mă întrebi! Nici nu-ţi pasă. Niciodată nu te gândeşti la mine! Ai spus că mă suni când termini. E 23:30!!!
- Înseamnă că nu am terminat. Apropo, de unde ştiai că sunt la birou?

Hellen mă priveşte speriată, îşi muşcă buzele şi lasă privirea în jos.
De ce se poartă ciudat?

- Nu conteză asta! Hai să-ţi spun de ce am plecat de la tine. Vrei să ştii? Te interesează măcar? Am făcut-o ca să îţi atrag atenţia. Ca să văd dacă îţi pasă dacă sunt acolo sau nu.
- Tu te auzi? Realizezi ce spui?
- Da, Tim. Şi voi face tot ce e posibil şi imposibil ca să mă vezi, să mă auzi, să ştii că sunt în  viaţa ta. Nu poţi să mă ignori aşa! Sunt în stare de orice. Dacă te porţi în continuare aşa, vor începe să se petreacă lucruri ciudate.
- Ce e asta, mă ameninţi? Nu ţi-e bine? Ce-i cu tine?

Nu îmi răspunde. Strânge tare volanul cu mâinile, făcând mânuşile de piele să scrâşnească.

Vor începe să se petreacă lucruri ciudate? Ce vrea să spună cu asta? Doar nu are ceva de-a face cu întâmplările stranii din firmă...
A mai făcut scene şi înainte, la un moment dat a ameninţat că îmi inundă apartamentul dacă nu mă întorc mai repede din delegaţie pentru că îi era dor de mine...
Cel mai curajos act de rebeliune a fost când mi-a aruncat la ghenă ghiveciul cu flori de care se tot împiedica pe balcon.
Altfel nu am luat-o niciodată în serios.
Recunosc, m-am întors atunci din delegaţie cu o zi mai devreme.
Cu femeile ca ea nu ştii niciodată...

- Hellen, uită-te la mine. Fii raţională şi înţelege că de îndată ce termin proiectul ăsta voi avea mai mult timp.
Deja se întâmplă lucruri stranii în jurul meu. Ai ceva să-mi spui?
- Nu am ce să-ţi spun... îmi răspunde privind pe geam, în cealaltă parte.
- Te mai întreb odată: ai să îmi spui ceva?
- Nu, Tim...
- S-a întâmplat ceva la birou. Te sun imediat cum termin. Crede-mă, abia aştept să plec de aici.
- Mhm. Bine.
- De data asta vorbesc serios. Nici nu ştii... îi spun coborând din maşină.
În timp ce închid uşa, îmi spune răspicat:
- Ba poate că ştiu.

Accelerează şi pleacă în trombă, lăsându-mă bulversat în mijlocul aleii.

............................................................................................

Sunday, 19 January 2014

Untitled - Episodul 2

.............................................................................

Îmi încordez timpanele şi nu mă mişc.
Ascult liftul cum urcă şi se opreşte undeva mai jos.

Oricine ar fi, dacă mă găseşte în birou fumând pe întuneric va crede că am luat-o razna de tot.
Sting ţigara, golesc scrumiera în coş şi deschid geamul să aerisesc.

Aprind lumina în birou şi ies pe culoar.
Mă uit stânga, dreapta: nimeni.
Ce se petrece?

Mă duc spre lift şi văd că a rămas la etajul 1. Acolo e bucătăria, biroul lui Paul, administratorul, şi depozitul cu planuri.

Cu coada ochiului văd ceva în neregulă: pe casa scărilor lumina rece a neonului fluctueză sacadat undeva în apropiere de parter. Mă îndrept atent spre scări şi hotărăsc să cobor treptele să văd ce se întâmplă.
Eu am biroul la ultimul etaj, la 3.

Cobor cu o uşoară nelinişte, privind în timpul ăsta peste balustradă.

Brusc: beznă completă.
Tot ce văd sunt semnele EXIT verzi.

Duc mâna după telefon spre buzunarul jachetei şi realizez că l-am lăsat sus, pe masă.
Deja nu-mi place ce se întâmplă.

Urc înapoi în grabă, sărind câte 2 trepte deodată.
Pe hol bâjbăi în întuneric, mă ghidez cu mâna după peretele coridorului şi ajung la uşă.
Intru rapid în birou, mă împiedic de mânerele scaunelor şi pun mâna pe telefon.

Îi activez lanterna şi încerc întrerupătoarele.
Nimic.
Beznă în continuare.

Ies pe culoar, luminând spaţiul cu ajutorul telefonului.

Revine lumina.

Mă uit spre casa scărilor: neonul dinspre parter nu mai pâlpâie şi e linişte completă.
Ce dracului se întâmplă?

Mă duc spre lift şi apăs pe buton să îl chem.

Uşile se deschid.
Pe podeaua gri şi pereţii metalici: urme de sânge.

......................................................................................

Friday, 17 January 2014

Untitled - Pilot




În sfârşit a plecat şi John.
M-a salutat pe fugă, şi-a pus pălăria pe cap şi a ieşit.
Cine se crede cu pălăriile alea?

E linişte.

Mă ridic şi sting neoanele în tot biroul. Singura lumină e cea de la monitorul meu, în spate, printre dosare şi planuri întinse pe mese.
Mă întorc la birou şi deschid sertarul. Sub agenda din piele şi contractele cu Steinhardt e pachetul de ţigări de urgenţă.
Gauloises.
Sunt tari iar tutunul s-a uscat. L-am cumpărat în aeroport din Belgia.

Ştiu, am zis că mă las, dar mirosul de ţigară proaspăt aprinsă îmi place.
Iar acum am nevoie.

Trag primul fum şi suflu spre ecran.

Îmi frec palmele de barbă şi îmi dau seama că nu m-am bărbierit de o săptămână iar tuleiele încep să mă înţepe.
O secundă mă gândesc dacă nu o fi montat administratorul detectoare de fum în birou cât am fost plecat în Belgia. Mă uit spre tavan, încercând să disting în întuneric vreun dispozitiv cu potenţial să-mi strice zen-ul.
Neah. Nu l-a dus capul la atâta lucru.

Aş putea să dau foc la tot şi să se aleagă praful de toate nopţile nedormite, cafelele băute la 4 dimineaţa şi nervii cu planurile astea pentru nişte idioţi. Până ar veni pompierii ar dura cel puţin un sfert de oră.
Suficient.

Gata, iar mi-o iau gândurile razna.

Trebuie să mă adun.
Deschid folderul cu nenorocitul ăsta de proiect şi îmi concentrez ochii pe liniile negre şi roşii. Dacă termin centrul ăsta de afaceri la timp, îmi iau liber o săptămână şi mă duc la dracu' în munţi să nu mai ştiu de nimeni şi nimic. Îmi sparg creierii şi mi-i înec în ceaţă.

Închid ochii şi într-o clipă văd derulat tot filmul de azi-noapte. Demenţial...

De-aia am şi cearcănele astea... O urăsc pe recepţionistă, mereu face câte un comentariu acid dimineaţa. Nu face nimic toată ziua la parter. Are timp să observe oameni şi să comenteze.

Azi-noapte. Cum a fost azi-noapte... Poate dacă n-aş fi fost atât de beat mi-aş aminti mai multe decât gălăgia din bar când am ieşit cu Hellen.
Puloverul ei negru aruncat mai târziu pe scaunul meu din piele şi vocea şoptită când şi-a chemat un taxi spre dimineaţă. Credea că dorm.
De ce a plecat? De ce o fi plecat? Care a fost faza de la  Harper's?
În fine, nu contează. Hai să termin odată cu proiectul ăsta până nu-mi iau câmpii!

Aud liftul pe palier.
Mă uit la ceas: 23:05.

În clădire nu mai e nimeni.
Portarul a plecat acum o oră şi ştie că rămân să lucrez noaptea.

...............................................................................................


Thursday, 9 January 2014

Cum am intrat cu extinctoarele in benzinarie

Recent.
00:00 noaptea.
Ies in oraș.

Nu mai aveam lichid de geamuri de câteva săptămâni bune iar parbrizul era atât de opac încât nu vedeam numărul mașinii din față, stând la stop.

Cum am mers așa... habar n-am!
Ideea era să mă duc să alimentez și măcar să spăl parbrizul.

În jur de 00:00 benzinăriile se închid vreo juma de oră, însă atunci uitasem complet de asta.

Ajung la Lukoil și intru hotărâtă cu mașina când aud... Zdrang! TROSC!! Scâââârț!!!
Repet: nu vedeam NIMIC prin parbriz.

Ăștia ce făcuseră: au legat o bandă de plastic de două extinctoare fix la intrarea în benzinărie, înainte de pompe.
Cine dracu s-o vadă?!?
Am intrat în ea mai ceva ca Szabo la linia de finish, cu extinctoare cu tot după mine.

Cred că totuși era închis la ei...

Pentru băieții care monitorizează camerele: I come in peace. I leave in peace. E ok.

Sunday, 5 January 2014

Wait, what?!?

Ori fumezi tu, ori fumez eu.
Deschide geamu' în spate.
Bă, unde ai pus berea aia?
Ia, fii atentă la piesa asta!
Bă, bă, faceţi un pic linişte că am pus Shazamul!
Cheile mele, frate, au căzut sub snowboard.
Ah băga-mi-aş, mi-am uitat tocurile acasă!
Cât avem mă, 100?
Vezi cu scrumu' ăla că intră în maşină.

Bă...
Ce huruie în halul ăsta?
Da mă, auziţi şi voi?
Ia las-o mai moale...
Vezi unde opreşti.
Unde plm??? E şanţ pe margine!
Trage-o aici, trage-o aici!

Ia, aduceţi un bliţ aici.
Frate... e făcut muci ăsta pe spate, cât am mers cu el aşa?
Nu e pic de lumină aici, pentru ce dracu' plătim rovinieta?
Ai cric?
Roată de rezervă?
Hai, scoatem tot din spate.
Vedeţi că sub ăla mai am nişte chestii care trebuie scoase ca să ajungem la rezervă.
Pune plasticu' ăsta pe jos şi pune pe el borcanele, papucii, măştile, pălăriile, pensulele şi restu' chestiilor din portbagaj...
Triunghiul.
Ţine bliţul aici.
Ai o brichetă? Unde mi-am pus ţigările?
Bă, bă bă!!!!! Alunecă!
Alunecă maşina! Frate, dă-te!
Hai să-mi bag picioarele, pune mâna să vezi cum îmi bate inima.
Da, mă, toţi ne-am panicat când a căzut de pe cric, stai calmă, e ok...
Băi, jur, o secundă am şi văzut maşina cum se duce peste toate alea şi ajunge direct în şosea!
Frate, ăsta-i scenariu de film prost.
Blairwitch, să mor de nu...
Exact aşa încep toate fazele alea, poate rămânem fără baterie la telefoane. Voi mai aveţi baterie, mă?
Hai mută maşina că e în pantă
Auzi mă, auzi mă, ia vino încoace să-ţi zic ceva: mi-e o leneeeee să facem chestia asta, pfffff, prost moment pentru pană. Nu râde, nu râde! Uită-te şi tu ce e în jur: dacă apare vreun urs acum am belit-o grav...
Tu vezi ce beznă e?!? Bine că am oprit la 4 benzinării pentru rovinieta vieţii...
Gata, hai să băgăm alea la loc.
Şi cu ăsta cât mergi? Cam 80 de km.
Hai să ajungem, în plm, că parcă mergem de dimineaţă...

Cum facem mă, fumăm afară?
Dă-mi şi mie paharu'
Mai aprindem unu'?
I-auzi, i-auzi, i-auzi: ai se eu te pego!!!
Cum era asta? Sus sus, jos jos. Vezi că dai peste masă!
Scrumiera plină, doză de bere mototolită, dopul de Jagger şi RedBull.
Fum în lumină verde şi roz.
Gen, m-am dus la ea şi ştii, eram rangă amândoi şi ştii?...
Nu, nu, nu, acum e pe bune!
Trece perioada aia nervoasă când are femeia draci...stai liniştită, nu vorbeam despre tine, aşa şi fii atent!
Vezi că verşi whiskey-ul ăla...
Lămâi pe masă, pachete de ţigări şi un tac de biliard sprijinit pe şemineu.
- Bă, m-am ameţit.
- Da' n-ai scuză.
- Ai tu?
- Vrei?
- Cu cât dai?

Cu telefonul în mână se face lumină afară.
Dincolo râsete bete.
Uşa se dă brusc de perete.
Să-mi fut una, m-a găsit... Mă fac că dorm.
Că**t, a închis uşa iar asta se blochează pe dinăuntru.
Până aici mi-a fost.
Poate nu ştie că s-a blocat.
Ce dracu' face? S-a aşezat pe pat...?
- Dooormi...?
- Tu ce crezi?
- Dar ce e cu tine?
- Băi, ţi-am zis, nu o lua personal, doar vreau să dorm...
- Lasă asta... ce e cu tine aşa în general?
Ochi roşii, respiraţie de alcool şi tutun.
Iar uşa e blocată.
Deblochez telefonul şi scriu: S-a blocat uşa în cameră la Mişu!!!!! Vino să deschizi ACUM!!!!
- Mă, nu e momentul pentru discuţii de genu' acum, mi-e somn şi sunt cranky. Nu mai insista că devine agasant.
Se deschide uşa!
- Da. Eu am chemat-o să deschidă uşa pentru că se blocheză pe dinăuntru. Hai somn uşor, vorbim altă dată.

În sfîrşit linişte. Adorm cu telefonul în mână.

Aer rece, buza de sus umezită, nas roşu şi fular.
Vânătăi în genunchi şi glezne.
11 noaptea în maşină doar noi de nebune, frână de mână pe drumul spre cotă.
Stinge farurile!
Negru.
Adrenalina se varsă în sânge.

Bomboane printre şosete, sticle de ojă şi beteală amestecate pe covor în jurul valizelor.
Dimineţi în alte camere.
Trece un elefant în călduri pe scări.
Aburi de ceai, păr ciufulit şi fum de ţigară pe terasă la prima oră. La 2.
Sau 3.
Sau 4.