Monday, 25 February 2013

Fix atunci? Fix acolo?

(singurul motiv pentru care îmi permit să scriu asta e pentru că sunt ferm convinsă că persoana în cauză nu mă citeşte, nu m-a citit şi nici nu mă va citi în viitorul apropiat. So here it goes!)

Este incredibil cum unele lucruri se aranjează de la sine!

Uneori în bine, uneori în rău şi alteori în....ciudat.

Sunt sigură că toţi aţi trecut cel puţin odată prin ce am trecut eu şi am de gând să povestesc în continuare.
Mă refer la momentele de dilemă când te afli cu telefonul în mână şi vrei să suni, ba nu vrei să suni, vrei să trimiţi mesaj, ba nu vrei să trimiţi mesaj...VREI dar ştii că nu e bine....şi totuşi VREI, dar dacă o faci îţi calci pe inimă.

Şi uite aşa am ţinut-o toată seara de vineri. Strângeam telefonul în mână şi îl frământam de l-a luat naiba...ba îl băgam în geantă, ba îl scoteam, fumam ţigară de la ţigară numai să NU dau niciun semn de viaţă spre numărul ăla.

E clar că mintea mi-a fost doar în partea aia toată seara, şi m-am abţinut cu stoicism!

Mândră de mine că am rezistat în muzica tare care mă îndemna să-mi fac curaj, şi luminii obscure din bar, şi pornirii mele de a-mi călca pe mândrie şi orgoliu, am plecat din bar şi mi-am zis că dacă am rezistat până atunci, voi fi tare în continuare.

Aşa că iată-mă plecând de acolo, urmând să mă întâlnesc cu alţi prieteni.

Între timp rămân fără ţigări şi traversez la magazinul de vis-a-vis de club să-mi iau un pachet.

Intru.
Mă duc direct la casă şi văd la coadă câţiva oameni, pe care îi aştept să achite şi să plece.
Ridic privirea să le observ feţele:

La casa de marcat tocmai îşi cumpăra ţigări persoana în cauză!

.......................................................................................

Sunday, 24 February 2013

Pe tocuri in service.



Ieri seara am iesit la o cafea cu o prietena, insa inainte sa ajungem intr-un loc calduros si primitor, am facut o oprire intr-un loc nu tocmai “ladies-friendly. Mai exact: in service.
Trebuia sa-mi iau masina de acolo si sa termin toata povestea cu mecanici, tehnica, electrica si alte dracovenii menite sa-mi toace nervii uite-asa..uite-asa!!!

Scopul principal din seara aia era rendez-vous-ul cu prietena mea, asa ca mi-am tras cea mai noua pereche de tocuri in picioare (care, intre noi fie vorba, sar binisor de 10-12 cm) fara sa iau in calcul “ambientul” de service, baltoacele si pamantul care vin la pachet in locatii de genul...

Asa ca iata-ma pe la 7 seara, coborand din masina prietenei mele in curtea service-ului si topaind printre baltoace, noroi, pietris, bolovani si anvelope uzate ca o zana...

Deschid usa service-ului, toti mecanicii in salopete intorc capul spre mine cu un zambet in coltul gurii, eu ma uit dupa seful grec ca sa-i cer cheile, nu ma uit pe ce calc si...

pun piciorul pe pragul ingust, glezna mi se indoaie in exterior, tocul mi se prinde in prag, corpul meu o ia inainte...zdrang, poc...bum, trosc...usa se da de perete, in picaj ma agat de clanta  cu o miscare a la Neo din Matrix, par in aer si de toate... si ma prind de usa!

“Bag pla-n tocuri!’’ si “vreau cheile de la ford!” e tot ce am mai putut sa zic, in timp ce ma repuneam in pozitie verticala, acolo in pragul usii de la service, cu o echipa de mecanici acum veseli nevoie mare.

............................

Singura parte buna e ca mecanicii s-au mobilizat imediat sa-l caute pe sef cu cheile mele, ba chiar unul mai dolofan s-a oferit sa ma conduca la masina, nu cumva sa-mi rup gatu’ prin craterele din curte.
I-am zis “Mersi nene, esti amabil, da’ nu-i nevoie’’

Data viitoare iau bocancii.
Da’ ma-ndoiesc ca vor fi mai de folos :)

Monday, 18 February 2013

Dragoste în Centrul Vechi

Ei bine, da, dragostea îşi are sediul în Centrul Vechi.

Aşa cum e ea, anemică, puţină, trecătoare, pe fugă, beată, incorectă, intensă... o găseşti acolo, în toate hainele ei.

Uită-te mai bine: fetele alea 3 care dansează uitându-se în jur ce caută?
tipii cu ochelari şi cămaşă care privesc, cu o bere în mână, sprijiniţi de bar ce caută?
tipa care plânge în faţa unui club cu telefonul în mână...cam ce motiv are?
două prietene la o masă în Les Bourgeois despre ce vorbesc?
mesajele pe care le primeşti sâmbătă noaptea ce substrat au?
complimentele făcute unei gagici frumoase ce scop au?
Jennifer care vinde trandafiri pe ce mizează?
momentul când îţi iei prietenii cu tine într-un club anume ca să-l vezi pe el/ea care ştii sau bănuieşti sau speri că e acolo...ce sens are?
concertele la care mergi de dragul cuiva, vinul băut în doi într-o seară de vară...ce rost are?

Toate sunt cauza sau au ca scop o formă sau alta de dragoste. Greu concept!

Chit că vrei să te îndrăgosteşti, eşti îndrăgostit, gelos, trădat sau pe cale să-ţi găseşti jumătatea (chiar şi pentru câteva minute) în Centrul Vechi lucrurile se învârt în jurul dragostei. Repet: puţină, scurtă, trecătoare, intensă, interzisă, cum o fi ea tot aia e.
Iar Centrul Vechi e locul în care o văd în toate hainele ei posibile, la tot pasul...


Monday, 4 February 2013

J'aimerais

J'aimerais te rencontrer, par hasard, un soir dans un cafe...
Nous ne devront pas parler de tout, j'aimerais seulement te voir...par hasard.

Ça sera tellement palpitant pour tous les deux, n'est pas?