Thursday, 31 January 2013

Îţi doresc soare




Sunt oameni pe care îmi doresc să nu îi fi cunoscut niciodată.

Şi zic asta pentru că sunt o egoistă şi o sentimentală şi pentru că acum sufăr. Nu pentru că mi s-a făcut vreun rău sau vreo nedreptate ci dimpotrivă.
Sunt oameni care au apărut în viaţa mea (şi în vara mea) din senin şi care au adus atâta bunătate şi veselie cu ei încât acum, când pleacă, îmi doresc să nu îi fi cunoscut deloc.

Da scumpa mea, despre tine e vorba.

Nu ştiu când şi cum m-am ataşat de tine aşa de tare... 
Să fi fost când Teo conducea în Constanţa şi tu ne ghidai la telefon să ajungem la tine? Să fi fost când ţi-am umplut holul de sclipici auriu când mă machiam stând turceşte pe gresie în faţa oglinzii (pentru că băile erau ocupate de băieţi)? Să fi fost când m-ai aşteptat la mare cu pancarta cu ''Taz''? Sau poate când nu te lăsam să adormi, ascunse acolo în acelaşi pat sub pătură, când îţi povesteam câţi fluturi aveam în stomac pe vremea aia?
Sau poate când am făcut baie în mare în octombrie, pe o plajă pustie?
Sau când m-ai trezit din somn cu ''Loredana - Bună seara iubito'' pentru că ştii cât de mult îmi place?
Să fi fost în seara aia în port cu Rubicon şi luna plină? Sau poate în Cazino... Sau la Edith Piaf ?

Nu-mi dau seama când...

Cert e că bunătatea din ochii tăi, compasiunea cu care alini dureri, veselia când dansezi şi de care m-am bucurat un timp, offffff, atât de scurt, vor lăsa un gol în urmă pe care nu îl bănuieşti.

Poate de aceea prima reacţie pe care am avut-o când mi-ai spus că pleci (mi-aduc bine aminte: aveam rochia cu buline pe mine, tu purtai cămaşă, eram înconjurate de gadget-uri şi pereţi albaştri, într-o dup-amiază de toamnă) a fost o fâsâială. Trebuie să ştii că am simţit cum mi se taie picioarele, cum mi se scurge sângele din corp. Am plecat şi m-am întors o oră mai târziu.

În ora aia nu am scos un cuvânt. Am vizualizat toată viaţa care te aştepta, toate locurile, toţi oamenii care urmau să se bucure de privilegiul de a te cunoaşte pe tine. Încercam să mă obişnuiesc cu ideea că pleci. Refuzam să cred că asta se va întâmpla.

Pe de o parte îţi invidiam curajul că o faci, pe de alta îmi venea să te iau de mână să-ţi spun: nu te duce, rămâi.

Mi-eşti dragă şi îmi vei lipsi.

Pentru că nimeni nu va înţelege care e ideea cu ''Cristi Enache under dă duş'', care e ideea cu copii cu părul creţ, care e ideea cu piciorul, chiuveta şi clanţa, care e ideea cu canapelele de la Vodafone, La petit robe noire şi tot felul de alte mărunţişuri cărora numai tu şi cu mine le ştim înţelesul.

Aşa cum a mai scris cineva despre tine: îţi doresc soare!

Şi voi fi acolo cu tine, în gând, când te vei ridica deasupra norilor, dedesubt va ploua însă tu vei vedea cerul albastru şi soarele. În momentul ăla să ştii că mă bucur pentru tine cu tot sufletul şi chit că nu te mai întorci pentru că crezi că nu ai de ce... cineva aici în România se gândeşte cu drag la tine şi te va strânge în braţe cu dor când te va revedea...

Te rog, nu te necăji, nu asta îmi doresc.

Te aşteaptă ţări exotice, plaje calde, piele bronzată, vârfuri de munţi privite de deasupra, străluciri incredibile,  oraşe agitate, fusuri orare schimbate, continente şi oameni extraordinari şi le meriţi şi le vei avea şi te rog, bucură-te de ele cu fiecare por şi savurează-le până la ultima picătură!

Conquer this fuckin' world!

No comments: