Thursday, 31 January 2013

Îţi doresc soare




Sunt oameni pe care îmi doresc să nu îi fi cunoscut niciodată.

Şi zic asta pentru că sunt o egoistă şi o sentimentală şi pentru că acum sufăr. Nu pentru că mi s-a făcut vreun rău sau vreo nedreptate ci dimpotrivă.
Sunt oameni care au apărut în viaţa mea (şi în vara mea) din senin şi care au adus atâta bunătate şi veselie cu ei încât acum, când pleacă, îmi doresc să nu îi fi cunoscut deloc.

Da scumpa mea, despre tine e vorba.

Nu ştiu când şi cum m-am ataşat de tine aşa de tare... 
Să fi fost când Teo conducea în Constanţa şi tu ne ghidai la telefon să ajungem la tine? Să fi fost când ţi-am umplut holul de sclipici auriu când mă machiam stând turceşte pe gresie în faţa oglinzii (pentru că băile erau ocupate de băieţi)? Să fi fost când m-ai aşteptat la mare cu pancarta cu ''Taz''? Sau poate când nu te lăsam să adormi, ascunse acolo în acelaşi pat sub pătură, când îţi povesteam câţi fluturi aveam în stomac pe vremea aia?
Sau poate când am făcut baie în mare în octombrie, pe o plajă pustie?
Sau când m-ai trezit din somn cu ''Loredana - Bună seara iubito'' pentru că ştii cât de mult îmi place?
Să fi fost în seara aia în port cu Rubicon şi luna plină? Sau poate în Cazino... Sau la Edith Piaf ?

Nu-mi dau seama când...

Cert e că bunătatea din ochii tăi, compasiunea cu care alini dureri, veselia când dansezi şi de care m-am bucurat un timp, offffff, atât de scurt, vor lăsa un gol în urmă pe care nu îl bănuieşti.

Poate de aceea prima reacţie pe care am avut-o când mi-ai spus că pleci (mi-aduc bine aminte: aveam rochia cu buline pe mine, tu purtai cămaşă, eram înconjurate de gadget-uri şi pereţi albaştri, într-o dup-amiază de toamnă) a fost o fâsâială. Trebuie să ştii că am simţit cum mi se taie picioarele, cum mi se scurge sângele din corp. Am plecat şi m-am întors o oră mai târziu.

În ora aia nu am scos un cuvânt. Am vizualizat toată viaţa care te aştepta, toate locurile, toţi oamenii care urmau să se bucure de privilegiul de a te cunoaşte pe tine. Încercam să mă obişnuiesc cu ideea că pleci. Refuzam să cred că asta se va întâmpla.

Pe de o parte îţi invidiam curajul că o faci, pe de alta îmi venea să te iau de mână să-ţi spun: nu te duce, rămâi.

Mi-eşti dragă şi îmi vei lipsi.

Pentru că nimeni nu va înţelege care e ideea cu ''Cristi Enache under dă duş'', care e ideea cu copii cu părul creţ, care e ideea cu piciorul, chiuveta şi clanţa, care e ideea cu canapelele de la Vodafone, La petit robe noire şi tot felul de alte mărunţişuri cărora numai tu şi cu mine le ştim înţelesul.

Aşa cum a mai scris cineva despre tine: îţi doresc soare!

Şi voi fi acolo cu tine, în gând, când te vei ridica deasupra norilor, dedesubt va ploua însă tu vei vedea cerul albastru şi soarele. În momentul ăla să ştii că mă bucur pentru tine cu tot sufletul şi chit că nu te mai întorci pentru că crezi că nu ai de ce... cineva aici în România se gândeşte cu drag la tine şi te va strânge în braţe cu dor când te va revedea...

Te rog, nu te necăji, nu asta îmi doresc.

Te aşteaptă ţări exotice, plaje calde, piele bronzată, vârfuri de munţi privite de deasupra, străluciri incredibile,  oraşe agitate, fusuri orare schimbate, continente şi oameni extraordinari şi le meriţi şi le vei avea şi te rog, bucură-te de ele cu fiecare por şi savurează-le până la ultima picătură!

Conquer this fuckin' world!

Wednesday, 30 January 2013

Declaraţii de dragoste în baie

O bună parte din orele unei zile le petrec departe de casă, în spaţii destinate publicului larg şi mai puţin larg, şi îmi este dat să fiu martoră la tot felul de ''evenimente'' mai mult sau mai puţin mondene.

În ultima perioadă, nu ştiu cum s-a făcut, dar s-au aglomerat în câteva zile îngrijorător de multe ''evenimente'' cu copii. Şi când spun ''evenimente'' mă refer strict la faze cu părinţi şi copii în băile din spaţiile publice de care vorbeam mai sus.

Simt nevoia să fac o mică precizare: nu am fost niciodată genul ĂLA de femeie care se topeşte toată şi scoate sunete de leşin de plăcere când îi intră în raza vizuală vreun copil: ''Awwww...uită-te la el cât de duuuulce eee...''. 
Nu. 
Mă lasă rece. 
Orice copil.

A nu se înţelege greşit, voi fi cea mai grozavă mamă din lume şi îmi voi iubi puiul ca pe ochii din cap şi-l voi alinta şi-l voi pupa şi-l voi plimba şi-l voi răsfăţa şi va fi puiul mamei şi nimeni şi nimic nu se va atinge de ce-i al meu, că dracu' l-a luat pe ăla care-mi supără puiul.
Însă momentan nu ticăie niciun ceas, nu sună nicio alarmă... aşadar pietonii de-a buşilea, călătorii de cărucior şi în general toţi stimaţii reprezentanţi ai dinţilor de lapte nu mă excită de nicio culoare.

Aşadar, iată-mă în ultimele zile, mânată de nişte presante nevoie fireşti (pipi, mai exact) în baie, şi din păcate nu acasă. 

Din cabina de alături se aude o voce de femeie uşor isterizată:
''Stai, mamă! Ţine-te de mine şi hai fă mai repede''
Voce de copil: ''Maaaami dar nu-mi mai vine!''
Mama (deja crizată): ''păi şi de ce ai mai zis că vrei la pipi????''
Trosc, poc, zdrang, fâş... Pot doar să sper că ăsta era plodul cocoţat pe toaletă, dat jos de mă-sa şi îmbrăcat la loc.

Altă dată, de data asta o mamă cu doi plozi.
''Ştefănuţ! Ştefănuţ, stai aici şi nu te mişti cât timp face Andrei şuşu, m-ai înţeles? Aici stai!''

Am bănuit că mama a intrat cu unul din băieţi în cabină, celălalt fiind lăsat liber prin toaleta femeilor. Din cabina mea unde mă credeam ferită de orice pericol, un spaţiu propice pentru un ''şuşu'' liniştit, deodată văd pe uşa din geam mat o siluetă cam de un metru agăţându-se de clanţă şi încercând să intre peste mine.

Momentul ăla când tre' să te opreşti la jumate şi simţi că-ţi bubuie vezica şi te uiţi cu groază la uşă dacă ai închis-o şi te gândeşti că intrusul găseşte vreo metodă să dea buzna peste tine şi că dă uşa de perete şi zbiară: ''haHAA!! Faci pipi! Te-am prins!''

Aşa că strig: ''E ocupat!''
Degeaba. Clanţa rotundă a uşii de la cabina mea e mega interesantă, iar Andrei cu mami încă nu au terminat şuşu în cabina de lângă.
Doamne, de ce mi se întâmplă asta mie?

Slavă cerului, mami iese şi îi strigă: ''Ştefănuţ! N-ai voie acolo! Nu ţi-am zis să stai aici? De ce nu m-asculţi?''
Şi deodată silueta de-un metru se dezlipeşte de uşa mea şi pleacă la mă-sa întrucât era rândul lui.

Altă dată am nimerit în baie într-un moment cât se poate de greşit unde două mame posesoare fiecare de câte un copil...îşi...ăăăăm, cum să zic... finalizau întregul ritual de ştergere-copil-la fund în afara cabinelor destinate acestui eveniment. 
Amândouă. 
În acelaşi timp. 
Da, pe hol. Nădragi în vine şi de toate.

M-am blocat.

Efectiv m-am blocat. 

Enervată la culme de întâlnirile dese şi, ce-i drept, nedorite cu personajele astea, când în sfârşit am crezut că le-am văzut şi le-am auzit pe toate în ceea ce priveşte discuţii mame-copii în toaletă, iată-mă din nou în acelaşi spaţiu destinat uşurării vieţii când prind cea mai originală discuţie de genu':

mama: - ''  Nu pui mâna pe vas, da?''

copilu':  - '' Nu mami. Mă ţii bine, da?

 -''Da, da''

pşşşşşşşşşş....şşşşş....

copilu': ''Mami?''

- ''Da''

şşşşşşş...pşşşşş.şşşşşş......

copilu': ''Mami, te iubesc''

pşşşşşş...şşş.şşşşş.......

- ''Şi eu te iubesc! Ai terminat?''

....şşşşş...ş..ş...ş.

Soundtrackul susurător se opreşte şi 
copilu' strigă vesel: ''Da!! Hai să ne splălm pe mâini mami!''

Nah, când te taie s-o spui, o spui, nu te mai ţii!

Sunday, 20 January 2013

Ghipsul prietenei mele

Eeeee, şi uite aşa era cât pe ce să-mi încep anul 2013 cu un ghips montat obligat-forţat pe un membru mai puţin norocos, însă lenea din dotare de care dispun m-a salvat de o întâlnire care se anunţa departe de a fi prietenoasă.

Nu vă închipuiţi că sunt vreo bravă şi că m-am apucat să iau la târşâit pârtiile mioritice, pentru că aşa cum am menţionat acişilea la început, în binecuvântata-şi-binevenita-Doamne-de-nu-s-ar-termina vacanţă de iarnă am fost la munte, dar lenea a fost mai fioroasă decât cheful meu de a mă urca pe schiuri şi m-a ţintuit de pat.

Aşa că mi-am lăsat cea mai bună prietenă să-şi belească mâna stângă fără s-o acompaniez în băltoacele cu noroi, aparent oaze de odihnă pentru snowboarderi mai puţin iniţiaţi în tainele pârtiei cu gheaţă.
Doar am ajutat-o să-şi dea jos nădragii decoraţi în stil ART-NoroiVEAU că săraca mieuna şi chiţăia de mama focului cu lăbuţa stângă umflată ca un caltaboş, atârnată de-o curea verde trecută pe după gât.

Întorşi în Bucureşti, bine ''aerisiţi'' (vorba vine, că numa' aer de munte n-o fost acolo) şi intraţi în noul an cu gânduri mari, prietena mea se gândeşte c-ar fi bine să-şi monteze mâna la loc.
Eventual.

De aceea mă sună într-o dimineaţă, tot să fi fost trecut de orele 14, şi mă invită cu dumneaei la urgenţă să-şi repare aripioara.
Lenea de care vă vorbeam îşi face acum intrarea în scenă şi cum abia făcusem ochi şi încercam să-mi aduc aminte în ce zi suntem, o refuz galant pe motiv de lipsă chef şi îi urez petrecere frumoasă alături de amicul ei cu dread-uri ce urma s-o însoţească. Viitor medic, de altfel.

Spre seară ne hotărâm că ghipsul proaspăt montat e motiv de bucurie şi tre' sărbătorit cum se cuvine, aşa că ne adunăm câte unul, câte doi, până am umplut vreo 3 mese într-un club din Centrul Vechi să udăm ghipsul fetii cu vodka şi voie-bună până dimineaţă.
O clipă mi-am făcut griji pentru sănătatea prietenei mele să nu păţească, Doamne fere', ceva în club da' de unde? A avut coana un succes fantastic cu ghipsul, că s-a-ntors acasă cu 4 numere de telefon iscălite cu carioca pe faşă (unul scris de două ori, iar altul mai zelos care n-a mai avut loc pe faşă şi-a scris numărul pe cealaltă mână a fetii, aia bună, să fie sigur că nu e mai prejos).

A doua zi mă păleşte pe mine un gând, amintindu-mi că la urgenţă la ortopedie activează cu spor o doamnă doctor care nu cred că mă are la inimă. Dacă aş fi dânsa nici eu nu m-aş avea la inimă.
Motivul? În urmă cu câţiva anişori (nu foarte mulţi) iubitul dânsei a hotărât că ceva nou nu strică niciodată.
Şi cum dânsul şi cu mine ne cunoscusem recent, elementul de noutate era reciproc şi interesant.

Ghinionul face ca doamna doctor să fie nevoită să plece din capitală circa jumătate de anişor, lăsându-l neconsolat pe domnul iubit care s-a reorientat rapid spre subsemnata.
N-ar fi fost nimic ieşit din comun dacă domnul nu ar fi stat cu fundu'-n două luntre vreo două luni, până mi-am ieşit din pepeni şi i-am spus: ''ori laie ori bălaie, amigo!''
Şi el a zis: ''gata cu laie!''
Tiiiiii, fericire maximă pe mine.
Apoi mi-a zis: ''bălaie dragă, gata şi cu tine!''
Tiiiii, că pe-asta n-o calculasem....

În fine, povestea-i veche.
Lacrimi şi suspine or fi fost la momentul respectiv, dar îs vremuri demult apuse.

Între timp domnul iubit şi-a găsit o duduie şi e bine-mersi la casa lui pare-se, om aşezat şi cu scaun la cap, iar doamna doctor s-a întors în Bucureşti şi repară ce unii mai puţin norocoşi au binevoit să-şi rupă.

Acum mie mi-a şoptit o păsărică cum că doamna doctor a aflat despre episodul în care am fost protagonistă, tocmai de la păsărica ce mi-a şoptit şi mie. Răspândacă a naibii, păsărica asta... şi nu doar că păsărica i-a şoptit cu ce s-a îndeletnicit domnul iubit prin preajma plecării dânsei din capitală, dar i-a mai şi trimis profilul de facebook al subsemnatei, ca să se delecteze cu figura-mi.
Acum nu pot decât să sper că moaca mea n-a fost printată şi dusă la vreo vrăjitoare să-mi toarne cine ştie ce prafuri şi cloruri pe nas şi să-mi descânte ''de bine'' în miez de noapte...

Tabloul e complet, legăturile dintre personaje sunt clare.

Revin la a doua zi după băută şi-mi întreb prietena:
Eu: ''Auzi mă, cine ţi-a pus ghipsul?''
Prietena: ''Vaaaai, o doamnă doctor aşa de drăguuuuuţă''
E: ''Ai idee cum o cheamă?''
P: ''Habar n-am. De ce?''
E: ''E cumva aşa şi pe dincolo (aici urma descrierea fizică completă a doamnei doctor, pe care şi eu o ştiam, bineînţeles, tot graţie reţelei de socializare albastre)
P: ''Ăăăă, da! Cine-i domne'???''
E: ''Draga mea, îl mai ţii tu minte pe domnul X? Care era aşa şi aşa cu aşa când aşa...?
P: ''Da!''
E: ''Ei bine, doamna doctor e ''aşa''... îţi dau profilul de facebook, să-mi zici dacă mă-nşel''
Prietena, după câteva momente de pauză şi vreo două clickuri, văd că-mi scrie:
P: ''Hai să-mi f*t doo! Da, chiar ea mi-a pus ghipsul''
Eu: ''E vezi...dacă veneam şi eu cu tine, îmi puneam şi eu ghips! GARANTAT! Noroc că-s leneşă dată naibii şi te mai las baltă la ananghie, că altfel mă şi vedeam mâncând supă cu paiu' pe motiv de probleme în amor... ''




Thursday, 17 January 2013

E ok să fii nebun



Se întâmplă din când în când, mai ales când nu te aştepţi să... ei bine să... te miri.
Da, să te miri.
Nu ştii cum s-a întâmplat asta. Încerci să îţi explici, încerci să derulezi filmul şi te întrebi când şi cum s-a întâmplat asta.

Nu reuşeşti să afli. Habar nu ai.

Şi te miri în continuare. Şi ai un zâmbet, aşa, ştrengăresc în colţul gurii.
Pentru că nu te aşteptai la asta.

Nici prin gând nu ţi-ar fi trecut aşa ceva. Nici nu ştii ce e de fapt, dar te face să te miri.
Pentru că... deodată nu te mai simţi ca un nebun.

Este uimitor, hilar chiar, până acum ţi s-a spus şi ţi s-a arătat că tu eşti defect, eşti cu susul în jos, nu eşti normal, eşti prea mult sau prea puţin şi brusc... eşti defapt ok.
Îţi dai seama că e ok să fii aşa. E mai mult decât ok.
Îţi dai seama că cineva te vrea exact aşa şi indiferent ce ai spune, ce ai face sau ai cere...nu eşti nebun.

Şi începi să te întrebi: mă, oare suntem doar noi doi nebuni defapt?

Îţi dai seama că e ok să faci ce simţi, e ok să nu te mai abţii, e ok să arunci cu perne, e ok să îţi ungi sufletul cu muzică veche, e ok să scrii mult şi din suflet... e ok să fii om.


Nu ştiu ce e, nici el nu ştie ce e însă se simte ca şi cum doi ţicniţi s-au întâlnit pe holurile de la secţia ''agitaţi'' şi se înţeleg de minune pe limba lor pe care n-o înţelege nimeni. Doctorii trec pe lângă ei, îi aud dar nu înţeleg nimic, alţi nebuni trec pe hol dar nu au nimic de vorbit...ei însă, pe păsăreasca aia a lor se înţeleg perfect.
În capul unuia din ei universul are copacii albaştri, cer orange, scaune roz atârnate de nori, B.B. King fumează un trabuc într-un bar cu lumină albastră, şoselele sunt galbene iar nopţile sunt lungi.
Ce lume nebună!
Dar stai, că în capul celuilalt copacii albaştrii încep să facă muguri bleu, cerul orange are şi pete roşii, scaunele roz sunt bătute de vânt, John Mayer îşi caută în buzunar zippo-ul ca să îi aprindă lui B.B. King trabucul, şoselele galbene sunt aglomerate iar nopţile sunt lungi.

Parcă haosul şi-a găsit o oglindă.

Straniu... :)

Thursday, 10 January 2013

Intalnire de gradul III la tuns la Figaro



Cine-i Figaro?

Figaro este bărbierul din Sevilla, căruia îi calcă pragul mulţi distinşi domni.
Figaro are mâna uşoară, pasul sprinten şi imaginaţie bogată când vine vorba de tunsori. Mânuieşte spuma, foarfecele şi pieptenele cu dexteritate şi repeziciune, şi domnii pleacă de la Figaro mai mândri, mai frumoşi, mai bărbaţi.

Dar de unde să ştie bietul Figaro că pe 27 decembrie 2012 la el în salon va avea loc o veritabilă întâlnire de gradul III?
Uşa se deschide de perete, Figaro ridică capul şi în salon intră conul X, cam ciufulit, cu jobenul pe cap şi cheile de la maşină în mână.
Figaro: ''Să trăiţi, stimabile! Luaţi loc vă rog, termin imediat cu domnul!''
Conul X se aşează picior peste picior, îşi scoate jobenul şi îl pune pe braţul scaunului de care rezemase şi bastonul.

Căldură mare, monşer, în salon de la atâtea feohnuri!

Conul X priveşte la scaunul din faţa sa, aşteptând să fie poftit.
Dar pe cine vede în oglindă?
Stimabilul se face alb ca varul la faţă, îşi muşcă buzele nervos cum face de obicei în situaţii încordate.

DARTH VADER în persoană se făcea frumos chiar la Figaro.

Dar de ce de Sf. Ştefan???