Friday, 25 May 2012

MISTER şi GROAZĂ

Maşina mea ar trebui botezată, întrucât devine personaj constant în articolele mele...
Mă gândeam să-i zic Karla... Sau Zâna... sau nu ştiu, în fine iar am păţit-o cu gagica.

Am sărit peste experienţa ''pana'' cu mama şi câinele în maşină la ora 12 noaptea, cu mersul pe jantă până la benzinărie cu câinele lătrând pe bancheta din spate, cu puştanul sexy de la Agip care mi-a căutat cricul în toată maşina (cric pe care am aflat că nu îl am, nu l-am avut niciodată) ca să îmi schimbe roata spartă cu aia de rezervă, cu momentul în care i-am zis că este ''eroul meu'' în seara aia... Mi-am zis că o simplă pană nu e chiar subiect de blog.

Însă ceea ce mi s-a întâmplat acum, e demn de Epic Fails pe youtube...nu ştiu dacă să râd sau să plâng.
Mă urc acu vreo 2 zile în maşină să plec în oraş.
Închid uşa, pornesc motorul şi mi se pare mie că miroase un pic ciudat, gen a igrasie, dar mi-am zis că se duce. O fi de la aerul închis, că de când toarnă afară cu zilele, am încercat pe cât posibil să nu ies nicăieri, nu de alta, dar mi-e o silă de ploaie cumplită.
Merg, merg, merg şi pac! ditai aburul pe parbriz.
Bagă aerul pe geamuri, bagă dezaburirea, da drumul la aerul condiţionat, închide aerul condiţionat, deschide geamul... mă plouă. Închide geamul, porneşte aerul, dă-i pe rece, dă-i pe cald...
În fine, se deazabureşte parbrizul, îmi fac treaba în oraş, mă întorc acasă.

Astă seară ies în tenişi să pun benzină.
Intru în maşină. Aceeaşi problemă, acelaşi miros, geamurile aburite de zici că şi-au tras-o unii 3 zile în ea...
Mă, ce puii mei???
Pornesc motorul şi plec. Dau drumul la aer pe parbriz şi deodată se aude un sunet strident şi înfundat din bord, de parcă bagi pietre în râşniţă dar o acoperi cu un prosop să nu se audă.
Fac ochii cât cepele, Andra cânta pe fundal ''în noapte mă trezeeeeeesc, cu luna de pe cer vorbeeeesc...'', opresc muzica să aud mai bine. În timp ce iau curbele pe străduţe, întind gâtul spre bord să mă prind CE şi DE UNDE se aude. Opresc aerul...gata! Nu se mai aude.
Aha, de acolo era!
Bine, opresc aerul...se abureşte parbrizul.
Noapte afară, ploaie blană, benzina pe zero.
Dau drumul la aer. Iarăşi sunetul.
Apăs ambreiajul, apăs frâna şi deodată aud un fleşcăit la picioare şi îmi simt tenişii din pânză înmuiaţi în apă.

Moment de MISTER şi GROAZĂ.
Mă, ce dracu'???

Ajung la benzinărie.
Opresc motorul. Deschid portiera şi se aprinde lumina.
Mă uit pe jos: covoraşele din faţă pluteau într-o mega-baltă de 3 cm, împreună cu tenişii mei albi, şosetele şi picioarele mele. Îmi ridic picioarele, le scot afară şi le scutur în timp ce ziceam cu voce tare: ''nu pot să cred, nu pot să cred...frate...nu cred aşa ceva!''
Ies în ploaie, moment în care un băiat de la Petrom vine să mă ajute şi mă întreabă ce am păţit.
Deschid larg portiera şi îi arăt ce am în maşină.
Omul duce mâna la gură, se uită la mine cu ochii mari şi zice: hai trage-o aici pe trotuar că te ajut imediat.

Mă urc iar în maşină, îmi bag picioarele în apă, pornesc motorul şi o urc pe bordură.
Omul meu vine cu un sul de hârtie cât toate zilele şi deodată mi ţi-l deşiră tot pe jos, în faţa scaunelor din faţă.
Eu scoteam apa din dreapta, el din stânga. Eu absorbeam frumos cu hârtia ca să nu se sfărâme pe jos, el freca în mochetă ca la balamuc. Când în sfârşit termin de scos apa de pe locul din dreapta, după ce stătusem cu spatele în ploaie, aplecată, cu mâinile în apă...mă uit la locul şoferului: numai scame de hărtie igienică întinse pe jos, şi ''amicul'' meu, tot un zâmbet zicând, eroic: ''Gata! Am scos tot!''
Bine, tu.

O Doamne... Ce era să-i mai zic? Mai ales că după mi-a pus sulul de hârtie în braţe zicând: ''Ia-l cu tine, că îţi mai trebuieşte!''

Wednesday, 23 May 2012

Muzică cu gust de grapefruit şi ciocolată neagră
















''Te simt, claxonată cum sunt, de inima care agaţă speranţe...''

Niciodată limba română parcă nu a sunat mai cald şi mai elegant ca de pe buzele ei. Cuvintele din versurile ei par bijuterii de aur, cu pietre preţioase care atârnă greu.

''Am fost ce am fost, iubire de sânge pe muchie de cuţit
Şi soare cu dinţi
Şi pădure de gheaţă...
Pete pe cer,
Mari şi mici ţipătoare
Astăzi sunt ciori
Care pleacă spre focul aprins...''

Tablouri colorate puternic, cu roşu aprins, negru intens, orange de foc şi verde rece parcă se desenează odată cu clapele pianului mângâiate de mâinile ei. Şi din nou, o limbă română pronunţată cu patos şi fineţe de o femeie caldă şi exotică.

''Tu taci şi ascultă,
Dacă ai insomnie baby,
Bea un ceai cu lămâie verde, cu iasomie,
Şi eu lângă tine uşor întinsă pe masă...
...baby, viaţa-i frumoasă''

Cum e posibil ca o voce şi un pian să umple noaptea cu stele, să te ducă sus în aer, în lumi fantastice cu personaje de cărţi cu poveşti, apoi într-o bucătărie, iarna, cu parfum de prăjituri, la căldura unui foc, sub priviri calde?

M-am îndrăgostit irevocabil de muzica ei.
Este grea.
Este profundă şi încărcată... Şi constat că sfârşitul de primăvară mă găseşte, din nou, ascultând-o şi trăind până în măduva oaselor fiecare acord şi fiecare vers.
Spun ''din nou'', pentru că fix acum un an ascultam cu aceeaşi pasiune muzica ei, perioadă care a culminat cu un concert... unde altundeva decât la Palatul Ghika.
Palatul Ghika. Un loc cu încărcătură dulce-amară, cu amintiri de sfârşit de vară, printre lumânări, candelabre şi pânze albe...

Palatul Ghika şi Alexandrina Hristov, un amestec dulce-amar de care nu pot să mă satur.



Recomand de asemenea şi
- De când am plecat
- Cea mai frumoasă parte
- Te simt
- Avionul de aur
şi
- Printre Flori

toate în variantele live.