Thursday, 10 November 2011

Dă-mi şi mie picu'



Da, picu' ăla de şters cerneala... numai că în cazul ăsta nici un bax de picuri nu ajungeau să şteargă capodopera mea făcută pe la 7 ani.

Mai ţineţi minte guma de şters, penarul, stiloul Pelikan, rezervele? Şi pixurile?
Pe vremea aia, să scrii cu pixul era cea mai tare chestie, că învăţătoarele nu te lăsau să scrii cu pixu' că îţi strici scrisul (cel puţin învăţătoarea mea aşa zicea). Deh, aşa că scriam cu stiloul.

Şi iată-mă cândva prin clasa I, vin acasă cu ghiozdanul care era cît mine şi mă pun pe teme, la birou. Şi scriu, şi scriu, şi fac S S S S-uri frumoase şi - - - - - ţe (adică liniuţe) şi . . . . . . punctuleţe cu stiloul până mi se blochează stiloul.
Mă uit la el: mai avea cerneală!
Îl scutur un pic şi dau să scriu din nou. Merge!
Aha! Deci dacă agiţi un pic stiloul, scrie! Bun. De reţinut.

Scriu, scriu şi scriu. Iar se blochează!
Ridic stiloul, îl scutur puternic şi deodată: fleaşc! Numai stropi albaştri pe perete. Exact ca în faza aia din 101 Dalmaţieni când Cruella îl împroaşcă pe Roger cu cerneală pe faţă. Doar că la mine era pe peretele alb!

Oooops!
Am tăcut mâlc şi am lăsat o zi, două, trei să văd dacă ai mei văd ce am făcut pe perete, dar nimic.
Eu veneam acasă, făceam temele cuminte iar când stiloul se bloca...FLEAŞC pe perete!
După câteva săptămâni de ''pictură murală impresionistă'', peretele îmbibat cu Pelikan cam bătea la ochi pe o suprafaţă de 1m pătrat.....

Ai mei nu ziceau nimic.

Până într-o zi când vin acasă de la şcoală şi intru în cameră. În faţa capodoperei mele, aşezat pe scaunul de la birou, tata cu o lamă în mână: ce făcea? Râcâia centimetru cu centimetru toată capodopera mea albastră.

Încremenesc. Nici nu vroiam să-mi imaginez ce scandal monstru mă aşteaptă.
Tata în schimb nu zicea nimic. Nici nu se uita la mine.
Îmi las ghiozdanul pe jos, îmi scot caietele şi îi zic: Bună tati..... Em... Mă duc în bucătărie să-mi fac lecţiile....

Tata, scenograf de meserie, care înţelege arta în toată esenţa sa, se întoarce la mine, super amuzat, şi-mi zice: Spune-mi şi mie, cum ai reuşit???
Eu mă prind că tata probabil îmi aprecia ''pornirile artistice'' aşa că îi răspund, ca o maestră în pictură: Păi, să vezi, când mi se blochează stiloul îl scutur!
Tata: Pe perete?!?
Eu: Păi.... da!
Tata: Aha. Am înţeles.
Şi continuă să cureţe peretele.

(Probabil aşa se explică şi caii verzi pe pereţi desenaţi de sor-mea la ea în cameră. Bine, caii nu mai sunt pentru că am zugrăvit, însă se înţelege de unde ni se trage spiritul artistic, da?)

No comments: