Monday, 1 February 2010

Most intimate feeling



Apăs pe clanţă şi intru în cameră. Nu e nimeni înăuntru dar prezenţa a 3 fete se simte peste tot: o dezordine de nedescris, feohn-uri, cosmetice, lenjerie, cizme, geci şi suveniruri împrăştiate pe paturi, noptiere şi pe jos...

Trag cuvertura de pe patul meu şi îmi caut tricoul în care dorm, cu gândul să mă culc înainte să vină fetele, poate în noaptea asta reuşesc să prind măcar 5 ore de somn.

(Mirosul de demachiant şi apă tonică sunt şi acum ''reminder-ele'' finalurilor nopţilor din Macedonia)

Cu tenul curat, mirosind a parfum, mă strecor sub cele 4 pături şi închid ochii.

Nimic. Ştii, momentele alea când aştepţi să vină somnul, iar tu eşti mai lucid ca niciodată...

Ok, n-am de gând să mă chinui. Mă ridic din pat.

Peste pijama trag o jachetă groasă de lână, îmi pun botoşii în picioare, iau geaca pe mine şi pachetul de ţigări.

La recepţie cheile sunt aranjate în ordine pe masă (cel mai probabil recepţionista se plictiseşte îngrozitor). Las cheia undeva între 3 şi 7, cu grijă să nu stric aranjamentul, îi zâmbesc şi ies afară.

Îmi scot din buzunar mănuşile din piele în timp ce mă îndrept spre plajă şi îmi trag gluga pe cap.

În câteva secunde deja păşesc pe nisip... Mă aşez pe marginea gardului, îmi pun căştile în urechi şi îmi aprind o ţigară, privind valurile în noapte şi luminile Albaniei în depărtare. De fiecare dată ascult Dido - Life for rent, piesă pentru care am dezvoltat o fixaţie datorită versurilor...

'' Always thought I would love to live by the sea, to travel the world alone and live most simply, I have no idea what's happened to that dream as there's really nothing left here to stop me'' zice Dido în timp ce eu stau pe malul mării, departe de casă, departe de toată mizeria, şi privesc înainte.

Şi încet, încet ajung să realizez: asta mi-am dorit mereu, până la urmă... Să văd lumea, să las România în urmă şi să văd şi să fac atâtea... There's really nothing left here to stop me! Nothing.
Suflu fumul de la ţigară şi zâmbesc gândindu-mă la perspectiva asta...

Privesc miile de stele, valurile, nisipul, siluetele munţilor şi botoşii mei cu ciucuri.

''Aici erai, mă? Am fost în cameră, credeam că te-ai culcat şi nu erai...'' se aude vocea Teodorei în spatele meu. Mă ridic şi o iau de mână în timp ce ne îndreptăm amândouă spre hotel.

''Am intrat tiptil în cameră, cu grijă să nu te trezesc, iar tu... ce făceai pe plajă?'' continuă ea.
În loc de răspuns, întorc capul spre ea şi îi zâmbesc.
''Aoleu, IAR te-ai îndrăgostit?'' îmi răspunde ea, râzând.
''Nu... nu chiar...''
''Hai că dacă tot eşti trează vreau să vorbim! Am o mie de chestii să-ţi zic!'' mă anunţă ea veselă şi energică.

''O, Doamne, Teo... e 4! iar nu prindem micul dejun!''

No comments: