Sunday, 21 February 2010

Cum am fost cerută în căsătorie

Amândoi eram tineri şi fără griiji.
Eu eram cârlionţată în ziua aia, el blond cu ochii verzi...

M-a luat de mână, a îngenuncheat în faţa mea şi m-a privit sincer în ochi, spunând: Alexandra, vrei să fii soţia mea?
L-am privit cu drag şi răspunsul meu a fost promt: Nu ştiu dacă mă lasă mama.

Am menţionat că aveam 4 ani jumate şi eram colegi de grădiniţă?

Friday, 19 February 2010

Patul lui Procust

Ideea mi-a venit in timpul discuţiei cu Bianca, la o cafea, înainte de piesa ''Marchizul de Sade''.

Vorbeam ca gagicile despre bărbaţi şi compatibilităţi, despre eşecuri şi defecte (ale lor, bineînţeles), şi într-un avânt optimist îi spun: măi, sunt 6,8 miliarde de oameni pe Pământ! Undeva acolo trebuie să fie bărbatul ăla aşa cum trebuie!

Atunci ea mi-a zis: em, nu e chiar aşa, pentru că nu sunt 6,8 miliarde de bărbaţi. Scade din ei femeile, copiii şi bătrânii. Mai scade numărul de gay...

Atunci am adăugat: ''Şi negrii! Şi chinezii, japonezii şi indienii...''
Bianca: ''Ei bine? La ce număr crezi că ajungi?''

A doua zi, şocată de perspectiva reducerii drastice a cifrei de 6,8 miliarde am făcut nişte research pe net şi câteva calcule.

Aşadar avem 6,8 miliarde de oameni.
Procentul dintre femei şi bărbaţi este în jur de 50 %.

Rămân 3,4 miliarde de bărbaţi (stai aşa, cu vârste cuprinse între 0 şi peste 64 de ani).

Din ăştia am scăzut 100 de milioane de bărbaţi negri.
Am mai scăzut 500 milioane de bărbaţi chinezi.
Am mai scăzut 60 milioane de bărbaţi japonezi.
Am mai scăzut 380 milioane de bărbaţi indieni.
(nu sunt rasistă, dar gusturile nu se discută)

Mai scădem şi 150 milioane de gay.

Apoi scădem bărbaţii cu vârste între 0-20 ani şi cei peste 40 de ani. Rămân bărbaţii cu vârste între 21 şi 40 de ani (aka, my target audience right now).

Şi am ajuns la cifra finală: 430 de milioane!

Aş mai scădea din ei bărbaţii căsătoriţi, mediul rural sau cei care nu vorbesc nici română, nici engleză nici franceză (ca să ne înţelegem cumva!) sau sub 1,70 m... (nu de alta dar eu am 1,65 m si port tocuri de 10 cm)
Sunt tare curioasă la ce cifră aş ajunge!
Şi care sunt şansele să îi întâlneşti, din moment ce aceşti (să zicem) 430 de milioane sunt dispersaţi pe tot globul?

Monday, 1 February 2010

Most intimate feeling



Apăs pe clanţă şi intru în cameră. Nu e nimeni înăuntru dar prezenţa a 3 fete se simte peste tot: o dezordine de nedescris, feohn-uri, cosmetice, lenjerie, cizme, geci şi suveniruri împrăştiate pe paturi, noptiere şi pe jos...

Trag cuvertura de pe patul meu şi îmi caut tricoul în care dorm, cu gândul să mă culc înainte să vină fetele, poate în noaptea asta reuşesc să prind măcar 5 ore de somn.

(Mirosul de demachiant şi apă tonică sunt şi acum ''reminder-ele'' finalurilor nopţilor din Macedonia)

Cu tenul curat, mirosind a parfum, mă strecor sub cele 4 pături şi închid ochii.

Nimic. Ştii, momentele alea când aştepţi să vină somnul, iar tu eşti mai lucid ca niciodată...

Ok, n-am de gând să mă chinui. Mă ridic din pat.

Peste pijama trag o jachetă groasă de lână, îmi pun botoşii în picioare, iau geaca pe mine şi pachetul de ţigări.

La recepţie cheile sunt aranjate în ordine pe masă (cel mai probabil recepţionista se plictiseşte îngrozitor). Las cheia undeva între 3 şi 7, cu grijă să nu stric aranjamentul, îi zâmbesc şi ies afară.

Îmi scot din buzunar mănuşile din piele în timp ce mă îndrept spre plajă şi îmi trag gluga pe cap.

În câteva secunde deja păşesc pe nisip... Mă aşez pe marginea gardului, îmi pun căştile în urechi şi îmi aprind o ţigară, privind valurile în noapte şi luminile Albaniei în depărtare. De fiecare dată ascult Dido - Life for rent, piesă pentru care am dezvoltat o fixaţie datorită versurilor...

'' Always thought I would love to live by the sea, to travel the world alone and live most simply, I have no idea what's happened to that dream as there's really nothing left here to stop me'' zice Dido în timp ce eu stau pe malul mării, departe de casă, departe de toată mizeria, şi privesc înainte.

Şi încet, încet ajung să realizez: asta mi-am dorit mereu, până la urmă... Să văd lumea, să las România în urmă şi să văd şi să fac atâtea... There's really nothing left here to stop me! Nothing.
Suflu fumul de la ţigară şi zâmbesc gândindu-mă la perspectiva asta...

Privesc miile de stele, valurile, nisipul, siluetele munţilor şi botoşii mei cu ciucuri.

''Aici erai, mă? Am fost în cameră, credeam că te-ai culcat şi nu erai...'' se aude vocea Teodorei în spatele meu. Mă ridic şi o iau de mână în timp ce ne îndreptăm amândouă spre hotel.

''Am intrat tiptil în cameră, cu grijă să nu te trezesc, iar tu... ce făceai pe plajă?'' continuă ea.
În loc de răspuns, întorc capul spre ea şi îi zâmbesc.
''Aoleu, IAR te-ai îndrăgostit?'' îmi răspunde ea, râzând.
''Nu... nu chiar...''
''Hai că dacă tot eşti trează vreau să vorbim! Am o mie de chestii să-ţi zic!'' mă anunţă ea veselă şi energică.

''O, Doamne, Teo... e 4! iar nu prindem micul dejun!''