Thursday, 2 December 2010

My way: a year like a lifetime

Frank Sinatra - My way


Cum as putea sa trag linie anului 2010 fara Sinatra - My way?
Cum? Fiecare vers este anul 2010, al meu 2010...

A inceput in frig, cu prieteni noi si a continuat cu si mai multi prieteni noi...si s-a incheiat cu foarte multi prieteni si nu numai: la 2 strazi de mine, la statii de tramvai, la cateva statii de tren, peste granite, in Serbia nebuna, in friguroasa Polonie, in frumoasa Croatie, in petrecareata Bosnie, in galagioasa Italie, in romantica Portugalie, in cantareata Macedonie, in innorata Lituanie, in Grecia fierbinte, in ploioasa Anglie...

Am alergat dupa trenuri in Portugalia, am schimbat autocare in Macedonia, am cantat in microbuze in Polonia, am visat cu ochii deschisi in avion, am facut dragoste sub stele, am ras pe acoperisuri in Italia, am dansat pe blues cu prietena mea cea mai buna pe plaja, m-am trantit in nisip dupa o baie in mare noaptea sub luna plina!

Mi-a fost dor, am iubit, am plans de fericire pe ascuns, am fost iubita, am privit Bucurestiul topit de ploaie, noaptea, tragand insetata din tigara... iar a doua zi dimineata mi-am cumparat masina. Am condus cu soarele in fata vara, la apus...

Mi-aduc aminte cand invatam pentru carnet iarna trecuta: ascultam Empire State of Mind si ma ambitionam sa-l iau din prima... Faceam orele de condus dimineata, in frig, ma intorceam acasa de la Obor pe jos, in decembrie si eram facuta zob.

Am fumat narghilea intr-o piscina gonflabila, mi-am pictat corpul cu namol ca amazoancele, am incheiat o convorbie telefonica oficiala cu "oky doky", am aruncat bereta in aer la absolvire, mi-am pus o dorinta aruncand o moneda in Atlantic, am intrat la master, Cosmina Pasarin mi-a invidiat fluturii de pe masina...

Am invatat, acum mai bine ca niciodata, ca Secretul functioneaza, si functioneaza mai repede decat m-as fi asteptat vreodata. Am invatat sa inchid ochii si sa vad foarte clar ceea ce imi doresc si tot ce am vrut mi-a picat in poala fara vreun efort... Nu pot decat sa rad cand ma gandesc la " be careful what you wish for 'cause you just might get it".

Trag linie si adun... Dumnezeule, a trecut un an? UN AN?!?
Parca a fost o viata.
Au fost momente interminabile si ore care pareau ca nu se vor sfarsi niciodata, si clipe cand scriam ca totul se consuma prea repede: benzina, tigari, batai de inima, adrenalina, minute, credit, nopti, ore... Se ducea totul mult prea repede si timpul imi scapa printre degete.
And so what? I did it my way.

Saturday, 13 November 2010

Just a different state of mind


Nu era pentru prima dată, dar acum îşi intrase în mână şi ştia ce avea de făcut aşa că putea să respire un pic inainte să se urce la volan.

Înainte se plece şi-a închis uşa de la cameră şi s-a privit în oglindă... nu se recunoştea. S-a apropiat de oglindă şi a căutat în spatele ochilor verzi machiaţi intens adolescenta ondulată şi naivă de odinioară. Era încă acolo, cu inima bătând acelaşi ritm dar acum era mascată cu machiaj, rochie neagră, ciorapi cu dungă a la Marilyn Monroe, pantofi cu toc, mănuşi de catifea şi banderolă de anii '20 pe frunte.

Buzele roşii parcă nu erau ale ei, dar pe vampa din oglindă arătau perfect.

S-a uitat la ceas şi şi-a dat seama că a întârziat din nou.

Îşi îndreptă dunga ciorapilor negri din mătase încă odată şi ieşi pe uşă.

Seara, Bucureştiul este alt oraş. Blocurile gri sunt mascate de întuneric, iar felinarele orange îi dau o strălucire suavă, ascunzându-i frământările şi cicatricile. Maşinile strălucitoare de pe Beller treceau încet pe lângă a ei, culorile semaforului se schimbau în linişte. În maşina ei era seară şi Empire State of Mind.

Îşi sprijinea piciorul pe tocul înalt în timp ce apăsa pedala de acceleraţie, privindu-şi mănuşile negre şi perlele de la mână în lumina slabă şi se simţea ca Velma Kelly în ''Chicago''.

În câteva minute intra deja în parcarea pietruită şi pustie din Fratelli. Lumina farurilor se proiecta pe pereţii goi iar pietrele scrâşneau sub roţi în timp ce o parca lângă intrare.

Covorul roşu, cordoanele roşii, lumina difuză de la intrare, spider-ul ambition!, spider-ul Marlboro şi staff-ul Fratelli o întâmpinau încă odată în clubul gol.
Era momentul ei preferat.
Verifica mesele rezervate, închidea cordoanele ce le despărţeau, îşi ducea geanta în backstage şi îşi aprindea o ţigară pe canapeaua goală. Încă era linişte şi nu începuse agitaţia. Prin fumul albastru ce se ridica graţios spre tavanul înalt, privea barul pe care băieţii îl burduşeau cu băuturi şi gheaţă. Pe scenă se făceau ultimele repetiţii, cu emoţii, iar boxele spărgeau liniştea din când în când cu acorduri şi piese cunoscute.

Just a different state of mind...

Tuesday, 11 May 2010

The Portuguese Fado


For the first time, I have no idea how to start this...

It was a vague feeling that started 2 days before getting on the plane and fly away to Portugal.

I landed in a romantic city under a clear, blue sky where a Portuguese lawyer greeted us on the bus from the airport...

A weird feeling of "normality" crawled under my skin... the air was fresh, the whole city was alive and the atmosphere was soft, the day was warm and balmy. The ocean wind blew the fountain's water in my hair and the sun was burning my forehead while I was unwrapping my first ice cream in Lisbon.

Crossing the narrow streets to the white and sunny Praca do Comercio I didn't feel I was in a foreign country, but I wasn't in Romania either, it's like I belonged there. Nothing was unusual, nothing was foreign, I felt like home in a city that I had been in for only 2 hours...

Now, back in Bucharest, I feel like I'm away on an endless trip in a city that I hate and I don't know when I'm gonna come back home again...maybe I should start learning Portuguese now and go "home"...

Bairo Alto was no stranger to me, as Lipscani is very similar to this crowded and lively neighborhood on that hill in Lisbon... Small pubs filled with beer drinkers standing up and chatting the whole night is not my thing but then again, perfection is too boring.

I grabbed Raluca's arm and whispered in her ear: "I have a major deja-vu" while we were climbing the stone stairs to a magical place above Lisbon, in the night... We leaned against the stone wall and took in the fabulous view of Lisbon in the night, with orange lights sparkling all over, along the river, through the wind-shaken leafs of the palm trees... I had been longing to be in a place like that for months, I couldn't bring myself to believe it was true.

For two nights I fell asleep watching the stars through the window in the ceiling after I dried my nails in the evening wind on the balcony.

The Pastel de Nata/Pastel de Belem mania started softly... I just asked George about some good traditional sweet and he answered weakly about this Pastel de Nata but didn't make such a fuss about it. Then everybody went crazy about it. Me included.

I felt just like in "Vicky, Cristina, Barcelona" when I entered the castle's garden and heard the guitar playing romantic Fado wherever I was.

Yes, we cheated at the Treasure Hunt: we had Filupa from the tourism center fill in all the answers for us and then joined Cole's team to Belem where I never thought I could mix a pirate, discussions about faith and religion, Justin Bieber, shoe stealing and racism in two hours...

A train ride away and here I am, getting off and lighting a cigarette in Amadora.
We pass through neighborhoods that seem cut out from a different world and start to understand that Portugal is not just Fado, sweets and sunny, happy days.

Sintra.

Well, Sintra... I must admit that for a minute I stopped typing and my thoughts flew very far away: over to the green city, to the big house just for us, to the rice with curry, the Limoncello, the Funana dances, the Karaoke, the drinking games, the workshops, the Caipirinha, the graffiti, the stars and the dreamers under them, the bright landscape at night, the forgotten bottle of beer on the table...

Back in Amadora Cole asked me after the festival: "Do you have a sixth sense or something? You said right from the start that you could feel this tension in the air". I don't know, maybe I was just irritated from the wind, maybe that cultural shock got me down but I could feel something was just not right. Valter looked incredible that day, I wish I could have seen him onstage at his very best.

Friday.

I don't think there are right words to describe Friday morning...
The rain clouds followed us all the way to Cascais, a place where all my old wishes and dreams finally came true. I just threw my shoes away and let the cold clear water of the ocean sink my feet in the golden sand.

With my jeans all wet, I lit a cigarette on the beach watching the endless blue water thinking about... absolutely nothing.

As I reached the end of the dam I sat down, made a wish and threw a coin in the ocean feeling hopeful and optimistic in a very long time. Two days later I was 10.000 km up in the air, watching the clouds under me and recalling that moment with a smile on my face as I leaned my head against the jet window.

Friday afternoon I felt I had it all: the ocean, the earrings, the quick shopping, the fabulous sms my friend from Romania sent me while I was trying on high heels in Bershka, the feeling of power, a great force upon me, the water, release, freedom... I ruled the world once again.

"World hold on" is the tune I have in mind when I remember the ride in Frankfurt at night. Why Frankfurt? Because we missed the plane back home and got stuck in Germany for one night, so that at 2.20 AM Raluca, Laur and I were driving fast on the perfect, clean, empty streets of Germany...

Thursday, 15 April 2010

Când ziua începe cu Black Eyed Peas



 Polonia. Zakopane.

Dimineaţa devreme.
În cameră se aude mişcare.

Mă întorc pe partea cealaltă şi încerc să mai dorm... măcar un minut în plus.
Porneşte televizorul. B.E.P. - I gotta feeling se aude tare, şi mai tare, din ce în ce mai tare... la maxim!
Iulia e la baie iar Ştefan trage pătura de pe mine!

Îl boscorodesc în gând şi mă ascund cu totul sub perna imensă şi caldă.

''Hai! Haide băi, trezireeeeaaaaa!''

Încă mahmură din cauza nopţii trecute mă târăsc la baie, dar ''I gotta feeling'' că ziua asta o să fie demenţială!
Pantalonii de ski - check!
Fular - check!
Mănuşi - check!

Deja suntem pe pârtie. Soarele străluceşte, afară e cald, suntem echipaţi, suntem bine-dispuşi... aşa că începe distracţia!
Manu e o curajoasă: şi-a luat snowboardul sub braţ şi se avântă pe pârtia cea mai abruptă! Robert n-a mai skiat în viaţa lui dar o acompaniază pe Manu... I-am zis: ''You're insane!''
După 10 urcări mă hidratez cu zăpadă împreună cu Mareck în vârful pârtiei; ''Just take the clean one... try to avoid the yellow spots''. Da, am ''băut'' zăpadă de sete... Ne era prea lene să ieşim de pe pârtie ca să cumpărăm ceva.

Giorgios, Panos, Myrto, Anna, Polixeny şi Antonios renunţă după un sfert de oră şi se pun pe băut la terasă. Giorgios şi-a rupt 3 coaste. Dar e vesel şi zâmbăreţ, ca de obicei.

După vreo 4 ore de căzut de pe teleski şi febră musculară pe pârtie pornim, îmbujoraţi, spre centru în Zakopane. Facem stocul de Zubrowka, suc de mere şi Red Bull. Întâlnire de grup în faţă la KFC :)

Se lasă seara.
''Băi, care aveţi nişte slipi în plus?''
Costume de baie - check!
Prosoape - check!
Papuci - .... !

Krzyss conduce minibusul cu noi 7 spre ''Terma - Bukowina Tatrzanska'' (am păstrat biletul de intrare, de-aia mai ştiu cum se numea).
E o senzaţie tare ciudată: simt nodul de la costumul de baie în ceafă dar în picioare am UGG-urile iar la gât fularul.
Pe geam se văd străduţele înguste acoperite de zăpadă, globuri de Crăciun, luminiţe, brazi împodobiţi şi căsuţe ca-n poveştile cu spiriduşi.
În boxe se aud nişte melodii vesele şi bizare.



Brăţara din plastic la mână -check!
Genţile în dulapuri - check!
Părul prins - check!

Intrăm. În aer se simte o umezeală caldă şi îmi dau seama cât de albă am pielea în contrast cu negrul costumului de baie...
''Hai afară! Hai în ăla pe care l-am văzut când intram!''

Coborâm câteva trepte ude, deschidem o uşă şi ne izbeşte un frig teribil! coborâm alte trepte care intră în apa caldă, dăm la o parte fâşiile de plastic alb şi... suntem în apă!

Aburi denşi acoperă tot bazinul, felinarele albe se văd difuze prin ceaţă, lumina e obscură, obrajii ne sunt reci iar corpul cald! Cascade, o peşteră misterioasă cu lumini şi bubbles, bubbles, bubbles!
Între 30 de octogenari cu cască de cauciuc ne facem şi noi loc pe margine şi ne întindem pe spate deasupra bulelor de aer.

Privesc în stânga mea: un bătrân albit de ani cu o cască de cauciuc pe cap stă întins la jacuzzi, are ochii închişi şi pe faţă i se citeşte seninătatea. Îl privesc cum se bucură în linişte de senzaţiile oferite de apă şi mă gândesc: cine ştie câţi ani o avea bătrânul... e tare în vârstă, la anii lui nu mai are cine ştie ce scopuri măreţe de îndeplinit. Şi-a trăit viaţa... Cine ştie cum o fi fost existenţa lui şi prin ce a trecut. Acum doar se bucură de plăcerile vieţii.
Eu am 21 de ani. Sunt la început. Habar nu am cum va fi viaţa mea şi prin ce voi trece.
Şi eu şi el suntem în acelaşi loc, bucurându-ne de aceleaşi senzaţii. Doar că el e liniştit iar în mine fierbe tinereţea. El priveşte la viaţă înapoi şi ştie cum s-a derulat filmul, eu privesc la viaţă înainte şi mă întreb cum va fi filmul...
(uite că am scris pe blog ideile :) îmi sugerase cineva să le scriu când i le-am povestit, în timp ce le gândeam cu voce tare în bazin)

Gata, se termină filosofia şi urcăm în vârful topoganului.
3, 2, 1... Start! Alunec cu viteză pe apă în topoganul închis. Se face din ce în ce mai întuneric, e bezna complet şi simt cum prind viteză din ce în ce mai mare! Deodată se aprind lumini roşii şi albastre de peste tot, alunec în stânga, alunec în dreapta, apa sare peste mine şi deodată nimeresc într-un bazin cu apă joasă.
Toţi mă privesc consternaţi, nu zic nimic şi se uită chiorâş la cronometrul de pe perete.
Am avut timp bun, doar că la aterizare ar fi trebuit să se oprească ceasul. Pe mine nu m-a simţit. Sunt prea uşoară, damn it!

În timp ce noi ne dadeam pe topogane şi ne bălăceam în apă, grecii au stat în bucătărie să facă salate şi să pregătească specialităţi tradiţionale absolut delicioase... cu atât mai delicioase cu cât noi eram lihniţi după băile termale. Ouzo şi metaxa din plin, lapte gros, Syrtaki, Dinata-dinata...

Wednesday, 31 March 2010

30.03. douăzeci zece.


12.00. Ziua începe undeva pe pajişte în parc, întinsă pe iarbă alături de Anne, privindu-i picioarele lungi şi frumoase, la soare.
Cu aceeaşi pereche de căşti în urechi ascultând şi fredonând ca două nebune ''All for love'', îi fac rezumatul weekendului, povestindu-i în detaliu cum am ajuns, umblând din bar în bar, sâmbăta la 3 dimineaţa la metrou la Universitate, cu mixul de Cola + Scandic urcat la cap, făcând karaoke pe Bon Jovi şi Gloria Gaynor cu A. şi T. în timp ce V. îşi exersa talentul de fotograf cu Nikonul după el...

16.00 Sprijinită de un stâlp, îl ascult pe proful lui Teo explicându-ne, pe muzică de jazz, la toţi 5 cum se îmbracă o statuie în bronz. De ce şi cine suntem cei 5?
Corina si Sasa s-au cunoscut in Macedonia. A fost dragoste la prima vedere.
O lună mai târziu ea cobora pe peron în Belgrad, unde el o aştepta în ninsoare... A prins-o în braţe şi s-au strâns aşa, în ninsoare, oamenii trecând pe lângă ei, zăpada acoperind valiza Corinei.

Aseară l-am întâmpinat toate pe Sasa. Cred că i-am spus de 10 ori că nu-mi vine să cred că e în România! Azi, suntem din nou (în formulă aproape completă) Teo, Sasa şi Corina, Raluca şi cu mine împreună. De data asta în atelierul de sculptură, printre desene, fotografii, flexuri, sculpturi, busturi, metal şi gips.
La un moment dat, Corina scoate din geantă plicul pe care îl aşteptam de când s-a întors în România, plicul pe care Mladen i l-a dat în grabă înainte să se urce în tren, să se întoarcă acasă.
Îl deschid, le ating, le pun în jurul încheieturii şi închid ochii amintindu-mi de el... (de Struga, de râsetele din magazinul cu pălării, de vinul alb, de ultima noapte în Macedonia. O să îmi fac o poză cu ele şi i-o trimit... cine ştie când va apuca să îşi citească mesjele, e atât de departe în Egipt acum...)

18.00 Ţinând-o pe Raluca pe după gât pe bancheta din spate, printre telefoane cu Andrei, Ştefan, Agnes şi Ioana, reuşesc să-i mai strecor lui Sasa câte o descriere pe ici pe colo, în timp ce Teo înjură în româneşte traficul de ora 6 din zona Arcul de Triumf! Sasa o înţelege şi se amuză.

19.00 Parcăm. Andrei ne aştepta cu camera în mână, vis-a-vis de BNR, în lumina superbă de amurg.
Lipscani. Parcă nu sunt în Bucureşti, e superb! Cerul e violet, felinarele orange se aprind, cafenelele pline zumzăie de discuţii, clădirile sunt luminate superb. Teo se aşază şi ne aştepată în faţa bisericii din care se aud cântecele slujbei de seară. Noi mai dăm o tură pe lângă Teatrul de Comedie ca să ne terminăm ţigările înainte de a intra la Carul cu bere.
Ultima dată am fost aici cu belgienii, şi mă chinuiam să vorbesc franceză...acum suntem aici cu Sasa, vorbind relaxat engleză...şi nişte bosnică :)

21.30 Le îmbrţişez cu drag pe Ioana şi Agnes la fântâna de la Universitate în timp ce Ştefan şi Andrei se îndreaptă veseli către noi.
Avem multe de vorbit, a fost o săptămână intersantă pentru unul dintre noi.
Mă întorc pe Lipscani, nerăbdătoare acum să aflu ce efect au avut cadourile trimise de noi prin Ştefan către lituanieni.
Aventuri, întâlniri, telefoane... şi totuşi, ce e în punga cu care ai venit, Fane?
Reacţii de bucurie comparabile uşor cu cele ale ţâncilor de 3 ani la bomboane (oricum erau şi bomboane, alături de poze vesele şi bilete scrise cu drag venite tocmai din Lituania).
Discuţia alunecă uşor într-o zonă teribil de interesană, întrucât la ora 1 se opreşte muzica şi constatăm că eram ultimii în bar, prinşi între credinţă, univers, spirit, altruism egoist (da, altruism egoist, e scris bine) viaţă, moarte, filozofie... şi totuşi, hai s-o întindem că ne dau afară ăştia.

30.03. douăzeci zece.

Monday, 15 March 2010

Poland - long live Zubrowka!


"Water? No, no, in Poland we drink tea... you know, like Ice Tea, just HOT!!!"

Love stories on the streets of Zakopane, hot wine, red faces, Anna falling down...

Fears: Fire, No toilet paper, Panos...
Expectations: Sexy girl next door :)

Zubrowka, power tea (bottoms up!), Ouzo, Ţuică and yet again... NO WATER every night.

Balloons, mirrors, dance battles, cheerings and muscle fever...

Skis, snowboards, outdoor jacuzzi, philosophical ideas through the steam, the cave and a crazy slide... Tzatziki salad, sausages and syrtaki mixed with Metaxa and the weird feeling of fainting from exhaustion that night.

The hot pink dress, polish alcohol, blurry images... me and her on that table, her hands all over my back, the feel of her weight, her laugh...her curly hair, her lips...

Electric wire, human pyramids, colored envelopes, crawlings on the floor, Xenia's unmistakable laugh

This means waaaaaaaar in the snow, horses and slays, the sun, the mountains and the view of Zakopane from high above...

Take a nap with me :)

Wojtek always brought the IMPORTANT news, în timp ce se crea principiul "dacă nu-i aici înseamnă că e în tine"....

Sunday, 21 February 2010

Cum am fost cerută în căsătorie

Amândoi eram tineri şi fără griiji.
Eu eram cârlionţată în ziua aia, el blond cu ochii verzi...

M-a luat de mână, a îngenuncheat în faţa mea şi m-a privit sincer în ochi, spunând: Alexandra, vrei să fii soţia mea?
L-am privit cu drag şi răspunsul meu a fost promt: Nu ştiu dacă mă lasă mama.

Am menţionat că aveam 4 ani jumate şi eram colegi de grădiniţă?

Friday, 19 February 2010

Patul lui Procust

Ideea mi-a venit in timpul discuţiei cu Bianca, la o cafea, înainte de piesa ''Marchizul de Sade''.

Vorbeam ca gagicile despre bărbaţi şi compatibilităţi, despre eşecuri şi defecte (ale lor, bineînţeles), şi într-un avânt optimist îi spun: măi, sunt 6,8 miliarde de oameni pe Pământ! Undeva acolo trebuie să fie bărbatul ăla aşa cum trebuie!

Atunci ea mi-a zis: em, nu e chiar aşa, pentru că nu sunt 6,8 miliarde de bărbaţi. Scade din ei femeile, copiii şi bătrânii. Mai scade numărul de gay...

Atunci am adăugat: ''Şi negrii! Şi chinezii, japonezii şi indienii...''
Bianca: ''Ei bine? La ce număr crezi că ajungi?''

A doua zi, şocată de perspectiva reducerii drastice a cifrei de 6,8 miliarde am făcut nişte research pe net şi câteva calcule.

Aşadar avem 6,8 miliarde de oameni.
Procentul dintre femei şi bărbaţi este în jur de 50 %.

Rămân 3,4 miliarde de bărbaţi (stai aşa, cu vârste cuprinse între 0 şi peste 64 de ani).

Din ăştia am scăzut 100 de milioane de bărbaţi negri.
Am mai scăzut 500 milioane de bărbaţi chinezi.
Am mai scăzut 60 milioane de bărbaţi japonezi.
Am mai scăzut 380 milioane de bărbaţi indieni.
(nu sunt rasistă, dar gusturile nu se discută)

Mai scădem şi 150 milioane de gay.

Apoi scădem bărbaţii cu vârste între 0-20 ani şi cei peste 40 de ani. Rămân bărbaţii cu vârste între 21 şi 40 de ani (aka, my target audience right now).

Şi am ajuns la cifra finală: 430 de milioane!

Aş mai scădea din ei bărbaţii căsătoriţi, mediul rural sau cei care nu vorbesc nici română, nici engleză nici franceză (ca să ne înţelegem cumva!) sau sub 1,70 m... (nu de alta dar eu am 1,65 m si port tocuri de 10 cm)
Sunt tare curioasă la ce cifră aş ajunge!
Şi care sunt şansele să îi întâlneşti, din moment ce aceşti (să zicem) 430 de milioane sunt dispersaţi pe tot globul?

Monday, 1 February 2010

Most intimate feeling



Apăs pe clanţă şi intru în cameră. Nu e nimeni înăuntru dar prezenţa a 3 fete se simte peste tot: o dezordine de nedescris, feohn-uri, cosmetice, lenjerie, cizme, geci şi suveniruri împrăştiate pe paturi, noptiere şi pe jos...

Trag cuvertura de pe patul meu şi îmi caut tricoul în care dorm, cu gândul să mă culc înainte să vină fetele, poate în noaptea asta reuşesc să prind măcar 5 ore de somn.

(Mirosul de demachiant şi apă tonică sunt şi acum ''reminder-ele'' finalurilor nopţilor din Macedonia)

Cu tenul curat, mirosind a parfum, mă strecor sub cele 4 pături şi închid ochii.

Nimic. Ştii, momentele alea când aştepţi să vină somnul, iar tu eşti mai lucid ca niciodată...

Ok, n-am de gând să mă chinui. Mă ridic din pat.

Peste pijama trag o jachetă groasă de lână, îmi pun botoşii în picioare, iau geaca pe mine şi pachetul de ţigări.

La recepţie cheile sunt aranjate în ordine pe masă (cel mai probabil recepţionista se plictiseşte îngrozitor). Las cheia undeva între 3 şi 7, cu grijă să nu stric aranjamentul, îi zâmbesc şi ies afară.

Îmi scot din buzunar mănuşile din piele în timp ce mă îndrept spre plajă şi îmi trag gluga pe cap.

În câteva secunde deja păşesc pe nisip... Mă aşez pe marginea gardului, îmi pun căştile în urechi şi îmi aprind o ţigară, privind valurile în noapte şi luminile Albaniei în depărtare. De fiecare dată ascult Dido - Life for rent, piesă pentru care am dezvoltat o fixaţie datorită versurilor...

'' Always thought I would love to live by the sea, to travel the world alone and live most simply, I have no idea what's happened to that dream as there's really nothing left here to stop me'' zice Dido în timp ce eu stau pe malul mării, departe de casă, departe de toată mizeria, şi privesc înainte.

Şi încet, încet ajung să realizez: asta mi-am dorit mereu, până la urmă... Să văd lumea, să las România în urmă şi să văd şi să fac atâtea... There's really nothing left here to stop me! Nothing.
Suflu fumul de la ţigară şi zâmbesc gândindu-mă la perspectiva asta...

Privesc miile de stele, valurile, nisipul, siluetele munţilor şi botoşii mei cu ciucuri.

''Aici erai, mă? Am fost în cameră, credeam că te-ai culcat şi nu erai...'' se aude vocea Teodorei în spatele meu. Mă ridic şi o iau de mână în timp ce ne îndreptăm amândouă spre hotel.

''Am intrat tiptil în cameră, cu grijă să nu te trezesc, iar tu... ce făceai pe plajă?'' continuă ea.
În loc de răspuns, întorc capul spre ea şi îi zâmbesc.
''Aoleu, IAR te-ai îndrăgostit?'' îmi răspunde ea, râzând.
''Nu... nu chiar...''
''Hai că dacă tot eşti trează vreau să vorbim! Am o mie de chestii să-ţi zic!'' mă anunţă ea veselă şi energică.

''O, Doamne, Teo... e 4! iar nu prindem micul dejun!''

Thursday, 21 January 2010

Makedonia


Ma intind pe burta, imi lipesc perna de geamul rece si privesc afara in noapte: lacuri, poduri, felinare si copaci desfrunziti se succed cu viteza. Intind mana in jos si ii prind mana Teodorei.
E o senzatie superba, cadem de acord amandoua. In casti am Katie Melua - On the road again. In scurt timp adorm privind Bulgaria in noapte pe geam, lasand totul in urma.

Sakam Skopsko (I love Skopsko) este primul lucru pe care il invat de la Dario. Ma tratez de raceala cu rakia si Mastika.
Majka si Piotrek fac show, Jaga-Jaga artificii si o tigara fumata in fata clubului. Drumul inapoi, focul de tabara si vinul rosu pe strada, de Craciun. Sfarait de jar si liniste, picaturi de ploaie si liniste...

Blaz, Ljubliana si sucul de struguri...

Petreceri balcanice in fiecare seara, alcool in exces.
Lebede, plaja, stuf si curcubee.
Ploaie si soare, nori si vant...
Durere de gat, perle de Ohrid si bratara de coral.
Un dans pe plaja cu o prietena draga in brate, acelasi ritm, acelasi sentiment.
Luminile Albaniei in noapte, icoane si arta.
Tigari croate, vin alb, zambete si rasete bete... "Your eyes are glowing".

Dragan si Igor fac comparatia cu "Survivor" dimineata la cafea pe stomacul gol pentru ca am ratat micul dejun. Un biscuit inmuiat in ceai, botosii cu ciucuri si "pajama porno".
A face in the crowd, bretelele lui, ochii patrunzatori, Elvis, palaria lui Teo si parul meu ravasit.

Podul din Ohrid, amfiteatrul si hamburger-ul prins cu scobitori... monezi din Bosnia.
"I'm leaving tomorrow...I want you to be sober" o plimbare pe plaja noaptea... don't fall in love.
Cozi impletite si borcanul de zakuska, Bailey's si oglinzi.

Cizmele de cauciuc sus pe boxa, Whitesnake - Here I go again, "I'll make myself skis out of your mother's cross", palaria lui Sinisa, materiale negre, hartie creponata, acuarele, foarfece, scotch, sfoara si 2 capsatoare.

Rakia fiert in varf de munte.
Cusca, Nikola pictat pe fata, nazistii, camere foto, alcool si sicrie. Perne lovite de masina, aglomeratie, discutii pana la 4, Dario ciocane la usa.
Echilibristica in baie, celebra camera nr 9, Kamil escaladeaza balcoanele, Kevap cu ceai si vin alb.

Taxiuri, pescarusi, febra musculara, raguseala, palarie de MJ, lacrimi de adio si frigarui. Piele rosie si Dido...

...Makedonia...